AUTOR 2019

AUTOR 2019

AUTOR 2019 1080 1080 Dautor

AUTOR de zece ani: peste 100 de designeri de pe patru continente și din 27 de țări vin, pe 20 si 21 aprilie, la Teatrul Național București, cu o selecție atent jurizată de bijuterie contemporană

AUTOR, singurul eveniment de bijuterie contemporană și de artă din sud-estul Europei, își deschide porțile la TNB cu o selecție exclusivă de bijuterie contemporană și de artă. De zece ani, AUTOR conturează, cu fiecare ediție, un nou mod de înțelege și purta bijuterie.

Pe 20 și 21 aprilie, peste 100 de designeri de pe patru continente și din 27 de țări vor oferi publicului bucureștean posibilitatea de a admira și achiziționa o selecție curatoriată de bijuterie contemporană și de artă.

AUTOR 2019 va avea loc în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național, între orele 10:00-18:00. Bilete disponibile aici.

Raluca Buzura, unul dintre cei mai talentați artiști români de bijuterie contemporană și una dintre cele mai longevive prezențe din istoria de zece ani a târgului AUTOR, este FOCUS artist al celei de-a 18-a ediții aniversare.
Cu o poziționare centrală a prezenței sale în cadrul noii ediții a târgului în foaierul Teatrului Național din București pe 20 – 21 aprilie, Raluca aduce publicului român colecția “She”, o metaforă în porțelan, dedicată feminității, în toată aspectele sale complicate, emoționale, duioase și fascinante.
“Am venit pentru prima dată la AUTOR acum 10 ani. Pe atunci nu aveam multe cunoștințe despre acest domeniu, pentru că în educația artistică din România, bijuteria nu este pe deplin recunoscută ca o formă de artă, ci mai degrabă ca un meșteșug. Ca și consecință, nu existau prea mulți artiști de bijuterie, și cu atât mai puțin un public. Consider că AUTOR a jucat un rol enorm în dezvoltarea acestora. A creat posibilitățile de expunere ale artiștilor și astfel, în timp și prin muncă, s-a format un public iubitor al bijuteriei de autor.” spune Raluca Buzura

Selecția de anul acesta aduce la TNB pe 20 și 21 aprilie nume cunoscute și emergente de pe 4 continente:

Anayd Blu, Andra Lupu, Andreia G Popescu, Atelierul de Porțelan, Bárbara Iaso, Canan Durukal, Cleopatra Coșuleț, Collectiva – Joalharia de Autor, Corrina Goutos, cthruit, Daniella Saraya, Deglation, di.OZ Jewelry, Dot Me Jewelry, E.Lorraine, Elli Xippa, Emilie le Dez , Erato Kouloubi, Flore Soria, Gi Jewellery, Gili Doliner, Gligor Kuzmanovski, greytone, Harriet Morris, Horia Caltea jewellery, i{n}stance, ieva jankovska, Ikona Jewellery Studio, Inbar Shahak, into|into, Ioana Ardelean Jewelry, Iris Nijenhuis, ISHQ, Joana Santos jewellery, Joséfine K, Juls, KollektivKraft, korzhstudio, Label D, Les Jardins de Ralu, Lindsey Fontijn, Lucienne, Mar_Ive, Marina Zachou, Mario Albrecht, Me and You, Miao He, Michelle Lung, Mihaela Caravan, Miruna Belicovici, Molism Design, Mona Velciov Monotip, Monica Iacovenco Jewelry, Namkyung Lee, Neung Wi Kim Jewellery, Noa Tamir Jewelry Design, Noha Nicolescu, pa dǝ dø, Panayiotis Panayi, Pasa di Alessandra Pasini, Pusaka, Raluca Buzura, Sabina Drăgușanu, Sapi Szilagyi, Sară Chyan Jewellery, Simo Shomov Jewellery, Simone Frabboni, T Squared, Venice Design Week, Vika Tonu Design, Womancraft, Xiangyin Shi, Xiaonan, Yue Tan, Yuzhuo Fu.

“Îmi doresc ca publicul să rămână cu o senzație de frumos. De descoperire și înnobilare. AUTOR este în primul rând un loc de întâlnire. Este un spațiu și o scenă în care creatorul și publicului său se întâlnesc și comunică. Îmi doresc să existe cât mai multe întâlniri și cât mai multe relații de durată la această ediție. Bijuteria contemporană merge mai departe, iar târgul AUTOR este doar una dintre multiplele opriri în care ea poposește în drumul ei.” – a declarat Dan Pierșinaru, director și fondator al platformei AUTOR.

În avanpremiera târgului, între 18 și 21 aprilie, șase creatori internaționali de bijuterie de contemporană – Melanie Isverding, Alexander Blank,, Hans Stofer, Florian Weichsberger, Kiko Gianocca, Therese Hilbert – expun în premieră în România. “Welcome to enter…” propune o selecție magică de lucrări prezentate într-o manieră inovatoare, care invită vizitatorii să pășească în spațiul în care bijuteria transcende obișnuitul și devine artă. Expoziția este organizată sub tutela AUTOR și este deschisă publicului între 18 și 21 aprilie, la Galeria Halucinarium.

Parteneri media: Radio Guerilla, The Institute, Revista Zeppelin, Vice, Igloo media, Modernism.ro, Designist, Banchiza Urbană, elacraciun.ro, Sapte seri, TVR 1, Iq Ads, Canal 33, Observator A1, The Stories of O, dreamingof.net, Romania Pozitiva, B1 Tv, meseriadeparinte.ro

***
Despre AUTOR
AUTOR este o scenă exclusivistă pentru bijuterie contemporană, întâlniri și concepte. Este un spațiu în care atât abordarea funcțională, dar și cea conceptuală fuzionează dând naștere unui nou mod de înțelege și purta bijuterie. Cu fiecare manifestare definim acel spațiu magic în care se întâlnesc designul, arta și emoțiile.
Artiștii selectați explorează diverse teme cum ar fi autenticitate și filtru personal, diferențe culturale și sensuri, frumusețe acceptată și estetică neobișnuită, piese purtabile versus bijuterii statement.
Ca platformă, AUTOR comunică pe diverse niveluri și prin diferite medii: târgul, revista tipărită, premiile și o arenă digitală versatilă.