fbpx

OSTRA-BERDO

OSTRA-BERDO

OSTRA-BERDO 760 428 Dautor

Ostra-Berdo
e mai puțin numele unui designer de bijuterii și mai mult o acoladă magică. Inspirată de juxtapunerea dintre minimalism, natură și geometrie, această linie de accesorii lansată în 2012 reconstruiește organic și antitetic disciplina sinelui. Influențate de puterea cu care internetul funcționează ca o mașină a timpului, cât și de locuri cu o semnificație specială din viața personală, art directorul Wanda Hutira și mama ei, Adela, designer de interior, repun în funcțiune bucăți de materiale care, în ochii multora, sunt lipsite de orice utilitate.

Părinții tăi se ocupă cu design industrial și de ambient, iar tu ai studiat grafică. Cum s-a produs trecerea către direcția designului de bijuterie?
Cred că problema se pune cum de numai acum am ajuns să facem bijuterii. Am făcut de toate numai asta nu. Nu găseam niciodată ce voiam, și pentru că sunt și eu fixistă, îmi făceam singură accesorii din obiecte modificate. Atunci când le purtam, prietenii îmi cereau să le fac și lor. Acum nu mai am la fel de mult timp de asta. Totuși, anul trecut, când am ajuns la Baia-Mare, m-am întâlnit cu mama – am discutat despre bijuterii, am ajuns să facem schițe și ne-am uitat peste tot felul de bloguri și magazine online. Ei îi era foarte la îndemână direcția pe care voiam să merg, pentru că se potrivea cu toată tinerețea ei. Am crezut că vom uita amândouă de asta dar, următoarea dată când m-am întors acasă, făcuse deja niște machete din paie, care au devenit ulterior colierele din țevi de alamă. Oxidul de cupru a fost o descoperire plăcută, noi de altfel avem o reținere destul de mare față de metalele galbene. În combinație cu turcoazul, însă, au un aer art nouveau. Îmi mai inspiră o combinație de Australia și California, un surf style foarte curățat, urbanizat și conceptualizat, ca o magie făcută de niște vrăji-zâne.
Și numele de Ostra-Berdo sună a vrajă. De unde provine?
Sunt de fapt doi munți de lângă Baia Mare. Între ei este un lac artificial, e foarte frumos. Excursiile făcute acolo cu părinții mei au dat tema câtorva veri consecutive. A fost un fel de a doua casă. E tare că locurile din zonă au denumiri cu o sonoritate plăcută, simplă și criptică. Pot să fie din orice limbă, dar în același timp sunt foarte locale. Pe de altă parte, ăsta e și caracterul pregnant al bijuteriilor noastre. Au un aer atât de simplu, încât aș putea să zic că provin din cultura celtică, sau aztecă, că sunt inspirate de porți maramureșene, sau de rune. Până și triunghiul simbolizează ceva diferit pentru fiecare, însă are o linie comună cu toate culturile vizuale, și te face să te gândești la cel puțin un munte.
Există vreo anumită mitologie în spatele produselor?
Cred că atunci când vorbim de bijuterii ne raportăm la o mitologie personală. De altfel, nu cred că trebuie să cumperi o poveste. Trebuie să-ti faci o relație a ta cu bijuteriile. Poate că îți inspiră o anumită energie atunci când le cumperi, sau îți declanșeaza niște sentimente. Atunci când cineva îți spune o poveste ca tu să cumperi n-o să fie la fel ca atunci când o imprimi tu însuți. E ca dragostea la prima vedere, o relație foarte personală. Pentru noi fiecare bijuterie are o poveste a ei, pe care am publicat-o pe site-ul nostru, dar ea ar putea fi la fel de bine imaginată de fiecare cumpărător.

Ce te inspiră atunci când vine vorba de bijuterie?
Tot ce e în jur. Viața. Fiecare lucrușor pe care-l vezi, sau care ți se întâmplă, poate fi o scânteie de la care să începi să construiești o colecție întreagă. Poți să te afunzi în cataloage de artă și structuri antice, sau îți vin idei până și de la paiele din băuturi sau bucățile mici de lemn care-ți intră-n talpă când mergi pe plajă. Dacă ești destul de deschis, orice lucru simplificat poate să devină o bijuterie. Din păcate există prea multe lucruri care inspiră comparativ cu timpul existent ca să le faci pe toate.
Ce tehnici și materiale folosiți?
Prelucrăm elementele cât se poate de puțin, doar acolo unde trebuie, cu mai mult know-how decât muncitorește. Încercăm să nu intervenim ne-natural asupra materialelor, să menținem totul firesc. Firesc cum e turcoazul oxidului de cupru. Dacă n-ar fi așa, nici n-ar fi atât de plăcut ochiului.
Care este contextul în care vă plasați?
Dacă pe piața internațională găsești cam tot ce ți-ai putea dori, la noi zona bijuteriilor e dominată de magazine mainstream, aproape de trenduri, dar executate ieftin. Mai există cele făcute cu suflet de întreprinzători locali, care se străduiesc, deși recunosc că foarte multe dintre ele nu sunt pe gustul meu. Apoi sunt designerii consacrați de la noi, ale căror bijuterii au adesea un caracter atât de puternic încât sunt greu de variat. Atunci când căutam o direcție, noi nu ne-am gândit ca ele să fie o operă de artă. Le-am făcut pentru oameni care ies la petreceri, care n-au timp să se uite dacă au pierdut o brățară sau dacă li s-a strâmbat colierul. Asta mi se pare că lipsea: ceva purtabil, dar care să nu fie chiar peste tot, ceva care să poată fi special, indie în sensul de non-mainstream, dar care să meargă cu orice.

Consideri că mediul de design de bijuterie contemporană din România este competitiv?
Da, dar nu știu cât e de viu. Clar există competiție, există oameni care trag, există unii care încearcă mai tare. Nu știu cât e de real, pentru că se împarte ca un tort, în mai multe felii. Există niște blaturi, există niște creme. Există unii care se poziționează foarte sus din start, alții foarte jos – deși judecând după calitatea muncii și a conceptului ar putea să se poziționeze mai sus. Asta mi se pare puțin schizo, mediul românesc nu e construit foarte pedant, foarte ierarhic, ca să știi unde te afli. Deși nu mi se întâmplă să zic asta foarte des, consider calea de mijloc ca fiind cea mai rezonabilă – ca să poți să câștigi din asta, să-ți placă, dar totuși să nu te afli într-o utopie. Ne lipsește munca. Și coerența. Cei care s-au ținut de treabă mai multă vreme, s-au ridicat la nivelul standardelor internaționale. Dar mulți se ramifică în multe direcții, lasă deoparte ce făceau inițial și peste doi ani când se reapucă, e sesizabil.
Parcursul vostru care este, unde vă doriți să ajungeți?
Pe Saturn. Glumesc. Nu știu daca noi trebuie să ajungem cu brandul asta undeva, sau cei care-l poartă. Clar, ar putea să ajungă peste tot, în cele mai ciudate locuri. I-am rugat pe cei care ne-au fost clienți de la început să ne trimită poze. Așa că bijuteriile Ostra au fost prin Croația, Grecia, Spania, Londra – probabil se plimbă și acum pe undeva. Așa și cred că trebuie să ajungă departe. Ele, nu noi. Nu e ca și când ar trebui să ajungă pe Lună, lângă steagul Americii. Dar glumesc din nou.

http://www.ostra-berdo.com/
http://www.etsy.com/shop/ostraberdo/

Interviu realizat de Iris