Raluca Buzura

Romania

Raluca Buzura a urmat cursurile Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca, secția cermica-sticlă-metal. Începând cu 2009, centrul de interes devine designul de bijuterie contemporană. În viziunea ei, bijuteria este o traducere a trăirilor personale în porțelan încercând în timpul acestui proces să șterg urmele, printr-o simplificare ce frizează granițele dintre real și abstract, într-un vârtej de forme și cascade de texturi din care se întrevăd flash-uri de auriu. Raluca este și câștigătoarea premiului Autor Awesome Award pentru colecția “Specii disparate”, în cadrul târgului AUTOR 2018, care s-a desfășurat pe 5 și 6 mai la Teatrul Național București. Astfel, ea va fi noul focus designer pentru ediția târgului de bijuterie contemporană AUTOR pentru 2019.