fbpx

Interviu cu David Sandu

Interviu cu David Sandu

Interviu cu David Sandu 150 150 Dautor

[singlepic id=820 w=320 h=240 float=left]David Sandu are 37 de ani. Dintre care douăzeci şi patru sunt ani dedicaţi cu pasiune creaţiei de bijuterie. Piesele create de artist sunt o dovadă a acestei iubiri şi totodată o afacere sustenabilă pe o piaţă unde abia începem să discutăm despre un start al domeniului.
Recent, David Sandu a înfiinţat o şcoală de bijuterie, din dorinţa de a învăţa pe oricine este interesat cum să faci bijuterii.
Şcoala de bijuterie va fi prezentă la târgul AUTOR de la Sala Dalles, pe 16 si 17 aprilie. Şi va fi prezentă sub forma unei demonstraţii live de creaţie, în premieră în România.
Iar dacă necesitatea acestei demonstraţii în context nu vă este foarte familiară l-am provocat pe David Sandu la un dialog.

  1. Cum aţi ajuns de la idee la realizarea în fapt a şcolii de bijuterie?


Şcoala de bijuterie contemporană este un proiect mult amânat. Şi care a ajuns în acest moment la ceea se întâmplă uneori să fie “timpul potrivit”. Adică la a organiza într-o matrice sistematică ceea ce se întâmpla de ceva vreme în atelierul meu. De ceva timp o masă de lucru, două, sau uneori chiar trei simultan, erau ocupate de oameni care doreau să înveţe partea tehnică a facerii bijuteriilor. Şi pentru a putea răspunde cu mai mare atenţie  şi consecvenţă cererilor celor care doreau să urmeze un curs, am organizat acest lucru, tot în atelierul meu, ca pe un proiect constant care îşi doreşte continuitate şi creştere.

  1. Care este motivaţia care determină un designer de nivelul dumnevoastră să deschidă o şcoală de bijuterie? Ce anume speraţi să se schimbe vizavi de bijuteria de autor românescă prin deschiderea acestei şcoli?


Fac acest lucru, în primul rând pentru că îmi place dar şi pentru că mi se cere. Sunt cele două direcţii necesare pentru a putea perpetua un proiect. Ceea ce se va întâmplă mai târziu, ceea ce vor decide cursanţii să facă cu informaţiile şi experienţa pe care o acumulează la cursurile ţinute de către mine, este un lucru în care pot doar să sper. Sper într-o creştere a nivelului tehnic care să susţină partea creativă evidentă şi vizibilă între cei interesaţi să facă design de bijuterie sau bijuterie de autor.
3. Având în vedere că predaţi o meserie, nu vă este teamă că elevii dumneavostră vor prelua şi din stilul bijuteriei pe care o creaţi ca designer? Cum încurajaţi cursanţii să ‘compună’ propriul demers creativ?
Este întotdeauna o provocare pentru un profesor să nu se imprime ca  o reţetă în cei cărora le predă. Pe de altă parte, bijuteria de autor este un domeniu foarte generos al exprimării personale şi cei care sunt atraşi de a se exprima creativ sunt întotdeauna în căutarea proprii voci. În plus, în această perioadă de început a şcolii, accentul este pus pe latura tehnică. Partea compoziţională şi artistică este în mod deliberat tratată ca un aspect secundar, iar temele de curs sînt diferite, vin în întimpinarea direcţiei predilecte a fiecărui cursant. Ceea ce lasă loc din start unui spaţiu de exprimare şi permite în acelaşi timp şi o anumită stricteţe a informaţiei tehnice.

  1. Este necesară o educaţie în design pentru a  deprinde o meserie ca  a dumneavoastră? Dar studiile de specialitate, au un rol catalizator  acest sens?

David-Sandu © Foto: Dan-Piersinaru |
Cei care aduc cu ei la acest curs pregătirea lor, beneficiază din partea mea de un răspuns care să se ridice la nivelul de informaţie al fiecăruia.  Nu cred în reţete de succes. Am întîlnit în  cadrul cursului de până acum artişti  cu   informaţie, care au abordat temele cu conformism şi oarecare precauţie iar, pe de altă parte, oameni cu calificări din cu totul alte domenii care au dovedit o prospeţime şi claritate a ideilor de invidiat. Cred, de fapt, în forţa de ieşire la suprafaţă a ceea ce este autentic şi asumat, a ceea ce este profund şi natural, în egală măsură. Aşa că studiile complementare bijuteriei sunt importante, însă nu sunt o garanţie. De fapt, există în ceva sau undeva garanţia succesului? Asta pentru a vă răspunde şi eu cu o întrebare!
5. Care este traiectoria unui absolvent al şcolii de bijuterie după ce termină cursul? Ce şanse are ca el să se poată exprima ca un viitor designer de bijuterie?
Un curs de iniţiere în tehnicile clasice ale bijuteriei este doar începutul unui parcurs extrem de ofertant şi variat ca deschidere şi tematică.Traiectoria pozitivă a unui absolvent de şcoală, orice fel de şcoală, depinde în cea mai mare măsura de dorinţa de a continua şi a aprofunda informaţiile dobândite. Cel mai relevant semn că un om se înscrie pe lista candidaţilor la succes şi notorietate profesională este obţinerea independenţei din punct de vedere tehnic. Pe de-o parte înţelegerea acestui limbaj, care e tehnica, iar pe de altă parte, în modul cel mai concret, propriul atelier de bijuterie. Altfel nu se poate. Doar dacă cochetam în continuare cu amatorismul, şi atunci nu mai vorbim despre designeri, vorbim despre oameni cu veleităţi artistice. Spre surprinderea celor mai mulţi, un atelier de bijuterie care să cuprindă acel strict necesar care îţi dă voie să zburzi necenzurat e o investiţie de maximum 5000 de euro. Cred că în decursul a 3 ani, cu toţii cheltuim suma asta pe aiureli din care nu se alege nimic. Ce mi se pare extraordinar este faptul că o investiţie de acest fel se poate face treptat, adăugând puţin câte puţin la “inventarul de scule”. De altfel, în timpul cursului, oricine e interesat în a continua pe cont propriu, primeşte foarte multe informaţii şi alternative în această direcţie. Şansele pe care le avem cu toţii in afirmarea artistică sunt susţinute, cred eu, şi amplificate de înţelegerea din interior a aspectului tehnic. Este vocabularul şi gramatica de care nu putem face abstracţie.
6. Exista susţinere pe piaţa românească pentru noi designeri de bijuterie contemporană cu patalama ? Ce anume îi face mai speciali în peisajul bijuteriei actuale la noi?
Cu siguranţă. Cred chiar, cu riscul de a deranja, că susţinerea pieţei este mai mare decât profesionalismul ofertei.Văd în permanenţă idei creative strălucite, rămase la stadiul de eboşă din cauza lipsei de vocabular tehnic. Un pas înainte în acestă direcţie, a unei mai bune exprimări, cred că va fi răsplătit din plin de către piaţă.
Noua generaţie de designeri cred că beneficiază de ceea ce nouă ne lipseşte foarte tare: dezinvoltura. Şansa lor de a se forma, încă de la început, într-o lume conectată la contemporaneitate şi care tinde spre normalitate, se reflectă în latura creativă a generaţiei noi. Şi asta îi face, cu siguranţă, speciali.
David-Sandu © foto: Dan-Piersinaru

7. Care ar fi sfatul pe care l-aţi  da unui designer aflat la început de drum în domeniul bijuteriei de autor? Ce ar fi esenţial în debutul lui şi ce ar trebui să nu facă la începutul carierei?
Cred ca acumularea de informaţie şi experienţă este un stadiu foarte important. Şi nu mă refer la acea metodă academică clasică, în care nu scoţi două vorbe pâna nu au trecut 20 de ani de la primul doctorat. Mă gândesc la un echilibru între a acumula, a metaboliza  şi mai apoi a exprima, cu propria voce, o idee. Esenţial într-un debut este afirmarea originalităţii şi a prospeţimii având o baza teoretică limpede. Chiar dacă “începătorii” sunt tributari maeştrilor lor şi precedentelor culturale, aceste două ingrediente dau credit şi şansă debutanţilor. Îi încurajez pe cei care încep acum să ţină la ideile lor de început şi să şi le cultive cu atenţie. Şi mai ales, să nu se gândească prea devreme la cariera lor în domeniu. Să lase acest aspect pe seama timpului şi în grija altora, cel puţin un timp.
8. Ce consideraţi că lipseşte din mediul designului de bijuterie românesc pentru ca şi la noi să se poată atinge cu adevărat statutul de “piaţă de bijuterie contemporană de autor”? Şi, din alt punct de vedere, ce platforme consideraţi că susţin şi încurajează dezvoltarea acestui domeniu artistic?
Aici m-aş referi mai larg la piaţa românească de artă vizuală. Lipsesc multe din această ecuaţie. Lipsesc galeriile specializate- observaţi că galeriile de artă vând cam “de toate”. Lipseşte instituţia impresarului de artă – cunoaşteţi un artist român care are un agent, în România? Eu nu cunosc, în afară de Dl. Ion Bîrlădeanu. Există artişti români care au agenţi sau impresari în alte ţări, cu piaţa structurată, unde arta este în egală măsură “marfă” cu valoare de certitudine în sistemul economic.
Bijuteria de autor, vorbind acum la obiect, se bucură de aceeaşi atitudine din partea publicului de care se bucura fotografia la începutul anilor 2000. Adică are un început de recunoaştere, dar nu este, încă, o piaţă propriu-zisă. Există o serie de autori care au o clientelă. Asta da. Dar nu putem vorbi despre o piaţă câtă vreme din acest discurs lipsesc galeriile sprecializate, achiziţiile pentru investiţii pe termen lung şi aşa mai departe, existenţa în muzeele de artă contemporană a unor colecţii de bijuterie de autor. Sunt direcţii spre care trebuie să ne îndreptăm şi pe care trebuie să le construim. Şi aceasta este, pâna la urmă, o şansă pe care trebuie să o valorizăm ca atare.
Cel mai consecvent demers în promovarea bijuteriei de autor este fără îndoială tandemul Extins-Autor. Este o platformă a cărei structură are toate ingredientele de bază pentru a putea continua şi progresa. Şi cred că există din toate direcţiile speranţă şi susţinerea ca acest lucru să se şi întâmple. O altă componentă importantă este deschiderea pe care presa o are pentru această mişcare.
9. Cum puteţi “vinde”  într-o singură idee esenţială importanţa faptului că aţi dat startul acestei şcoli de bijuterie contemporană?

Până acum 6 luni exista pentru cei interesaţi de bijuteria contemporană scuza  că nu există o asemenea şcoală. Sper că înfiinţarea acestei şcoli să fie percepută ca un instrument real de progres profesional.
David-Sandu © foto: Dan-Piersinaru