MARIA

MARIA

MARIA 679 1024 Dautor


Pe Maria am cunoscut-o într-un șir de evenimente particular. Acum jumătate de an, în toiul pregătirilor pentru Autor 8, am primit un mail. În scrisoare, o doamnă care se recomanda ca reprezentanta creatoarei, o artistă de 85 ani, trimitea aplicația de participare în numele dânsei. Privind imaginile cu bijuteriile și accesoriile Mariei, am avut o primă reacție de mirare, dar și de scepticism. Cum este posibil ca cineva care face așa ceva să nu fie mai cunoscut? Nu mai văzusem nicăieri în România bijuterii din mărgele atât de elaborate, atât de complexe.
Am început o investigație ad-hoc, curios să descopăr dacă povestea e adevărată. Așa am ajuns la Maria, în apartamentul ei de pe Ștefan cel Mare, la etajul opt. Ceea ce urmează este o rememorare a 85 de ani din viața unui artist pe care am avut, în sfârșit, norocul să îl cunoaștem.
Maria îți captivează atenția. Prezența ei, discretă și luminoasă, are o hotărâre lipsită de semne de întrebare.
În cadrul ușii o simțim gata să ne introducă într-o lume pe care nu o cunoaștem încă.
Cine e Maria?
Acum 82 de ani, o fată de numai trei ani o urmărește pe străbunica sa cum își coase dantelă din mărgele. Suntem în Moldova și suntem la sat. Copilul privește curios cum mărgele colorate se transformă în podoabe pentru șorț și batic.
Vrei să înveți? Păi dacă te uiți, înveți.
Curând, mâinile fetei încep a stăpâni ața. Se naște primul lucru cu mărgele pe care Maria și-l aduce bine aminte – o batistă. Ani mai târziu, profesoara de lucru manual din liceu îi va lua podoaba cu care a început totul. Trebuie să am o amintire de la un copil care de mic a trudit pentru frumusețe.
Maria continuă să lucreze cu mărgele cumpărate de la magazinul din sat, direct pe ață. Ajunge la școală, unde copiii îi spun ”mocăita”, pentru că lucrează încet. Într-o zi, fata găsește un citat în latină și știe imediat că e despre ea. A doua zi, colegii vor găsi tabla acoperită de 4 cuvinte: Festina lente! Maria Niculae.
Maria nu se grăbește. Graba nu-și are locul în ceea ce face. Poate azi începe un tablou, iar mâine trebui să refacă mai tot ce a lucrat deunăzi. Pentru că ața trăiește odată cu ea și firele vieților lor se întrepătrund, fiecare furând ceva de la cealaltă. Când privești tablourile Mariei, ochii simt că revin la un adevăr universal și la un echilibru cromatic creeat pentru a liniști privirea. Florile au o mișcare hipnotică, vibrantă, bisericile aduc cu ele un întreg anotimp, într-o bruscă eliberare de energie naturală.
Pereții din sufragerie sunt acoperiți de peisaje, studii florale și, mai ales, icoane. Pentru fiecare icoană, o poveste. Un Isus cu mâini și față de borangic ne privește din fața bibliotecii pline cu cărți, cu coroană de spini pe cap și încheieturile strânse.  Există trăiri, nu poți să faci nimic din aruncate, ne dă Maria, involuntar sau nu, o definiție cinstită a artei în timp ce ne povestește despre emoția trăită atunci când i-a legat mâinile și i-a cusut coroana dureroasă lui Isus.
Poveștile ei ne apropie de o lume demult trecută. O lume în care studenții de la Arte învață de la Corneliu Bana și Alexandru Ciucurencu. O lume în care gardurile facultății se sar chiar și când ești profesor. O lume în care coși o Elena Ceaușescu mai frumoasă decât e, de fapt. Amintiri care se întind pe zeci de ani și care au o formă de permanență la care asistăm și noi.
Podoabele pe care Maria le scoate din cutii vorbesc despre o lume vie. Florile perfecționate până când poți simți posibilitatea unui câmp întins populat de iriși, crini și passiflora, eșarfele, cravatele și colierele, toate trăiesc ceea ce Maria le-a ursit. Totul e făcut de mână, după ore și zile de muncă. Baticurile cusute  în adolescență, negre și albe, din mătase naturală urzită tot de Maria, ne aduc aminte de rochiile din colecția couture 2010 a casei Ghivenchy. Însă, de data asta, suntem mai aproape de casă.
Acum cincisprezece ani, în 1998, Maria a început să colaboreze cu o galerie din Florența pentru care a lucrat mai bine de 10 ani. Tehnicile folosite și perfecționate de mică erau necunoscute acolo, iar podoabele se cereau. Volumul de muncă a devenit atât de mare încât, curând, s-a născut un atelier de treizeci de fete, în care Maria lucra prototipurile și le dădea mai departe spre producție. A fost perioada în care, de la pictură cu acul, Maria a călătorit cu toate bagajele spre modă.
Astăzi, Maria se așează la masa din atelierul său, aprinde lumina și se pune pe lucru. Dintr-o sticlă curg mărgele de un galben intens. Credincioase, pleacă în căutarea acului pe care Maria îl întinde spre ele, ca o ademenire. O privim și ne dăm seama că nimic nu s-a schimbat. În camera ei, reînvie fata care a descoperit mărgelele în copilărie. Mâna îi este precisă. Lucrează în liniște deplină și foarte repede.
Închidem ochii și ne imaginăm cum o să arate colecția pentru Autor 9.
 
Mai multe bijuterii ale Mariei aici.