Daniela Corina Popa este NEW Entry la AUTOR 2017 în secțiunea participanților români. Pe 13 și 14 mai, la Grand Hotel du Boulevard, vom descoperi colecția ”Angelus”, inspirată de obsesia lui Salvador Dali pentru pictura lui Jean-François Milet.
Spune-ne mai mult despre tine și despre prima ta prezența la AUTOR.
Cred că m-am născut bijutier. Viața mea de zi cu zi, gândurile mele, țelurile mele, se confundă cu această nobilă chemare, care, văzută din punctul meu de vedere, nu este o meserie ci un mod de viață. Am făcut-o de la bun început, chiar dacă în copilaria și adolescența mea nu exista pentru mine ca viitor. Întalnirea mea cu meseria a fost întâmplatoare și binevenită, este o activitate în care excelez și nu mă văd făcând altceva, decât cel mult ca un hobby.
Nu putea lipsi din experiența mea de artist, o vizită completată cu o licentă și un master, la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, orașul meu de baștină cu o bogată și îndelungată tradiție în domeniu , în care profesez cu succes și recunoaștere, alături de soțul meu.Educația artistică mi-am făcut-o singură, înainte de facultate, și mi-am completat-o cu succes în timpul facultății, perioadă în care mi-am găsit stilul preferat și o nouă manieră de lucru.
Am lucrat cu minuțiozitate bijuterii în toate stilurile clasice, aplicând cu acuratețe particularitățile fiecăruia, dar marea mea dragoste – sper că nu definitiva – este modernismul cu tot ceea ce cuprinde el, în special brutalismul, pe care îl admir nespus mai ales în arhitectură. Prezența la AUTOR este un „must have” pentru orice artist complex și este oportunitatea mea de a evolua și a-mi completa cunostințele. Sper să nu mă opresc aici.
Colecția ta a fost inspirată de Salvador Dali și obsesia lui pentru pictura ”Angelus”. Este un tribut adus lui Salvador Dali?
Deși este inspirată din personajele prezente în pictura lui Dali, colecția nu este un tribut adus pictorului, ci, mai degrabă, o viziune personală asupra atitudinilor și atmosferei metafizice induse de artist în nenumăratele sale tablouri în care sunt prezente aceste entități.
În colecțiile tale regăsim îngeri buni și îngeri răi, fluturi sau lilieci, noapte și zi. Cum ai descrie persoana care va purta aceste bijuterii?
De la căderea Omului din rai, partea luminoasă și partea întunecată se regăsesc în strânsă legatură pretutindeni, în lumea vizibiă, cât și în cea invizibilă. Este vorba de echilibru și este prezent chiar și în noi. Nu pot exista una fără cealaltă, după cum nu pot exista îngeri fără diavoli.
Este greu să descrii persoana care ar purta aceste bijuterii, de fapt este aproape imposibil, având în vedere că toți suntem supuși acestor oscilații spirituale. În lunga mea carieră am fost surprinsă de reacțiile unor clienți de la care nu te așteptai să le placă anumite obiecte și totuși, au plecat cu ele acasă, în urma unui „coup de foudre”. De asemenea, un singur tip de persoană poate deține atât bijuterii clasice cât și bijuterii „dark”, sau de avangardă. Totul ține de „mood”.
Care este piesa ta preferată și de ce?
Le iubesc pe toate. Fiecare a fost favorită în momentul creației. După cum am spus, totul ține de starea de spirit.
Dacă Dali ar apărea la târg, ce bijuterii crezi ca ar purta?
În opinia mea Dali era un fetișist. Atunci cănd avea în minte un personaj sau o situație, nu se sfia să o repete pâna nu se epuiza starea respectivă. Cine știe ce stare ar putea avea în momentul apariției? În mod cert nu ar prefera îngerii căzuți sau liliecii. Nu i-am văzut prezenți niciodată în opera lui.
Ce așteptări ai de la participarea ta la AUTOR?
Am așteptări foarte mari în direcția completării educației mele și nu numai. Este important pentru mine, ca artist, să cunoasc cât mai multă lume, mai ales din domeniu. Este modul în care evoluez, iar complexitatea mea artistică are nevoie de această experientă.