Mihaela Zvîncă

Mihaela Zvîncă

Mihaela Zvîncă 150 150 Dautor

[singlepic=61,200,200,,left]1. Ce poate deveni bijuterie?
Poate deveni bijuterie orice material care are expresie, care este plăcut la atingere, care se lasă transformat (topit, lipit, colorat, decupat, gravat, etc.).
2. Ce obiecte, ființe, etc existente acum în jurul tău le-ai transforma în bijuterii?
Am avut perioade în care transformam în bijuterie obiecte din jurul meu care mă atrăgeau prin formă și dimensiuni. Am facut bijuterii pentru gât din elicea de alamă a unui ventilator de masă, din beculețe de lanternă sau din elemente din aparate de radio demontate. Nu m-am gândit niciodată să transform vreo ființă din jurul meu în bijuterie.
3. Bijuteriile au nevoie de lumina de zi sau de seara?
În mod clar au nevoie de lumină ca să se facă văzute. Unele bijuterii arată grozav în lumina lumânărilor, altele în lumina de zi. Bijuteriile din cristale fațetate, diamantele se poartă seara, asta pentru ca lumina artificială le pune în valoare strălucirea. Bijuteriile care nu strălucesc au nevoie mai mare de lumina de zi ca să poată fi remarcate.
4. Cine ați vrea să vă poarte bijuteriile?
Nu am în minte o clasă socială sau un segment de vârstă, dar totuși este vorba de un grad de educație și informare al consumatorului. Mi-aș dori să poarte bijuteriile create de mine femeile care înteleg și apreciază efortul și conceptul meu de lucru. Aș vrea să fie femei care să respecte munca mea, rezultatele ei, dar care mă respectă și ca designer.
5. Care e cea mai frumoasă bijuterie pe care ați văzut-o vreodată?
Nu pot să spun care este bijuteria care mi-a plăcut cel mai mult, dar pot sa spun că îmi place design-ul japonez de bijuterie contemporană în aceeași măsură în care sunt impresionată de maiestria bijutierilor care lucreaza pentru Tiffany&Co.

Sázkové Kanceláře Bez Ověření Totožnosti