AUTOR este o poveste imaginată și construită de oameni pasionați, care inspiră prin curaj și originalitate. Vrem să îi descoperi și să te motiveze prin istoria lor și prin ceea ce creează.
După ce a studiat arhitectura, Iza Vișoianu a descoperit treptat bijuteria conteporană, iar în cele din urmă a decis să pună această pasiune pe primul plan. Evoluția sa a fost una graduală. A cochetat cu bijuteria încă de la vârsta de 15 ani, lucrând la început cu materiale diverse, semințe, ațe, fire sau pietre. Cu timpul, a realizat ca rolul ei în arhitectură nu îi aduce la fel de multa satisfacție pe cât se așteaptă, pe de altă parte, munca în bijuterie crește din ce în ce mai mult, așadar se decide să urmeze un curs de bijuterie la Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage.
În 2010 a înființat propriul brand de bijuterie contemporană, Eneada, iar din 2014 este unul din cei doi designeri din spatele brand-ului de accesorii de lux, ‘snob.’. Decizia de a lucra sub două brand-uri diferite a fost luată din nevoia de a explora stiluri diferite păstrand integră, în același timp, identitatea de brand. În timp ce creațiile Eneada sunt caracterizate de un aer clasic și grațios, colecțiile snob. sunt rezultatul unui punct de vedere mai minimalist și de avangardă.
Care sunt principalele concepte transpuse în piesele tale?
Anarhie și rigurozitate. Sunt concepte contrastante dar care se amalgamează și se completează reciproc. Sunt strictă în ceea ce privește transpunerea valorilor mele în obiectele pe care le creeez dar, în același timp, sunt rebelă în relație cu regulile și trendurile sistemului. Probabil că aș putea să rezum totul prin conceptul de libertate, sau căutarea ei.
Cu ce material ți-ar plăcea să experimentezi, dar încă nu ai avut ocazia?
Am început să mă interesez de tehnica emailării. Cred că emailul este un material care s-ar potrivi perfect cu stilul pe care îl dezvolt și ar completa în mod omogen paleta de materiale pe care le folosesc în mod curent, ca lemnul sau porțelanul, aducând un plus de culoare.
Cum l-ai descrie pe cel / cea care îți poartă bijuteriile?
Este cu siguranță un snob, dar în definiția mea a cuvântului: este o persoană pretențioasă, într-o dezvoltare personală activă și constantă, bazată pe propriile valori, nevoi și convingeri. În definiția comună, snobul este un privilegiat în ochii celorlalți. Eu cred că trebuie să ne privim în primul rând prin ochii noștri.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum?
Nu dau foarte mare importanță sfaturilor, probabil din cauza laturii mele anarhice, însă partea mai riguroasă m-a împins să învăț din sfaturile venite indirect de la oamenii pe care îi admir sș de la care îmi place să „fur” câte o lecție de viață.
Ce bijuterie ai fi dacă ai fi bijuterie?
Având în vedere contrastele care mă caracterizează, probabil și datorită faptului că sunt zodia Gemeni, cred că aș fi o pereche de cercei, diferiți unul de celălalt, dar care împreună creează un ansambu echilibrat.