Conceptualistul cu care pornește totul și la care ne întoarcem mereu, cavaler al bijuteriei moderne de artă, fost profesor la Akademie der Bildenden Kunste Munchen, mentor.
Cui îi e frică de Otto Künzli? Nouă ne era, puțin. Acum nu ne mai e. Neapărat.
Să fii iubit sau să fii înțeles?
Ca om, să fiu iubit; ca profesor, să fiu înțeles. Ca artist, nici una, nici alta.
Spune-ne un gând secret pe care-l ai când predai.
Nu preda! Discută, împărtășește și susține de la egal la egal.
Care e singurul sfat pe care i l-ai da unui designer de bijuterie de 20 de ani, care abia a început?
Nu mă urma, urmează-ți calea.
Care e cea mai mare minciună din spațiul bijuteriei contemporane?
Nu știu decât adevărul:
Urăsc teoreticienii bijuteriei, dar îmi plac teroriștii ei. Poate.
Poate să facă artă un robot?
Întreabă un robot.
Ești într-o cameră cu trei designeri pe care-i urăști. Cât îți ia până le spui?
În toată viața mea, scenariul ăsta nu o să se întâmple niciodată.
Dar dacă aș urî trei designeri, mai bine i-aș omorî decât să vorbesc cu ei.
Unde se duc profesorii de bijuterie care ies la pensie?
N-am idee ce fac alții. Eu o să am mai mult timp să stau în studio și să lucrez la treburile mele.
Protezele – pot fi frumoase?
În primul rând sunt folositoare și utile. Pentru că nu sunt afectat, n-am niciun motiv să mă joc cu idei de genul ăsta – decadente, naive și capricioase. Protezele ar trebui să fie făcute cu grijă, luând în considerare nevoie și dorințele celor care le vor folosi. Sute de mii de victime n-au de ales. Contează ce e mai bine pentru ei.
Toată lumea de pe planetă se naște oarbă. Poate deveni vederea un handicap?
Nu sunt de acord cu întrebarea. Pleoapele închise nu sunt același lucru cu orbirea. Oricine care nu-și apreciază vederea are un handicap. Mai precis, o dereglare mentală.
Pot fi interviurile performanceuri?
Interviurile sunt interviuri sunt interviuri.
Acest interviu face parte din Nr. ! al revistei de bijuterie contemporană, publicat în 2014.