Există o forță tăcută în bijuteriile create de Alice Protopopescu, mintea 
creativă din spatele brandului Monnui. Înrădăcinate în introspecție și într-o abordare emoțională a materialelor, piesele sale invită la reflecție, nu la spectacol. După ce a câștigat Premiul Alchimia, Alice continuă să modeleze un univers poetic în care transformarea, melancolia și frumusețea imperfecțiunii coexistă într-o armonie delicată. Am stat de vorbă cu ea despre practica ei, despre relația în continuă evoluție cu materialele și despre felul în care stările emoționale îi influențează creațiile.
Câștigarea Premiului Alchimia este un moment important. Cum consideri că reflectă acest
premiu vocea ta de designer?
Câștigarea Premiului Alchimia a fost o confirmare puternică a direcției pe care am ales-o în munca mea. Mi-a arătat că accentul pus pe proces, material și profunzime emoțională rezonează cu ceilalți. Mi-a oferit, de asemenea, șansa de a continua să învăț și să-mi dezvolt vocea de designer într-un mediu care valorizează experimentarea și expresia personală.
Universul Monnui este atât poetic, cât și introspectiv. Cum se traduce această lume interioară în piesele tale de bijuterie?
Monnui este despre trăiri tăcute, reflecție și spațiul dintre gânduri. Încerc să aduc această stare în piesele mele folosind forme blânde, contraste subtile și materiale care răspund la lumină și atingere. Nu îmi propun să creez bijuterii îndrăznețe sau decorative. În schimb, vreau ca piesele să se simtă personale, ca și cum ar păstra o mică parte din lumea interioară a cuiva.
Ce materiale sau tehnici te atrag în prezent și cum susțin ele narațiunea ta?
În ultima vreme, mă simt atrasă de sticla, metalul și, mai recent, lemnul. Folosesc tehnici precum suflarea, topirea și prelucrarea la rece a sticlei, iar metalul îl turnez sau îl modelez manual. Metalul este un material cu care mă simt confortabil. Este stabil și familiar, ceea ce îmi oferă un sentiment de control în proces.
Sticla este opusul. Este imprevizibilă și deseori mă surprinde. Mă provoacă să experimentez, iar prin asta descopăr lucruri noi. Acest contrast între control și imprevizibilitate reflectă multe dintre temele pe care le explorez, precum schimbarea și tensiunea emoțională.
La Alchimia am început, de asemenea, să lucrez cu lemnul. L-am perceput ca fiind foarte ancorant și terapeutic. A adus un ritm mai lent, mai meditativ în lucrul meu, adăugând un nou strat felului în care gândesc materialele și poveștile.
Abordezi adesea teme precum melancolia și transformarea — cum îți influențează aceste stări emoționale procesul creativ?
Melancolia și transformarea fac parte din felul în care experimentez lumea și vin în mod natural în lucrările mele. Nu încerc să ascund imperfecțiunile sau să controlez fiecare detaliu. Las materialele să conducă și răspund la ceea ce se întâmplă pe parcurs. Asta mă ajută să rămân deschisă la schimbare, iar piesa finală reflectă adesea o parte din această călătorie.
Simți că bijuteria ta funcționează mai degrabă ca obiect de contemplare sau de comunicare
— sau ambele?
Cred că face ambele. Procesul de creație este unul tăcut și personal pentru mine, dar odată ce piesa este purtată sau împărtășită, începe să comunice ceva. Chiar dacă nu transmite un mesaj direct, poate crea o conexiune sau o emoție. Unii oameni o percep ca pe o conversație, alții o păstrează ca pe ceva cu semnificație doar pentru ei.
Cum ți-a influențat evoluția personală felul în care definești frumusețea prin bijuterie?
În timp, am ajuns să văd frumusețea în lucruri care se simt naturale, oneste și vii, mai degrabă decât perfecte. Acord acum mai multă atenție texturii, echilibrului și felului în care o piesă face pe cineva să se simtă. Sunt mai puțin interesată de ideile tradiționale despre frumusețe și mai concentrată pe a crea lucrări care au prezență și greutate emoțională.
