Între carne și cod, între amintire și ecran, bijuteria devine mărturie.
În acest interviu, artista din spatele colecției Intimate Touch ne invită într-un univers în care obiectele nu decorează, ci diagnostică. Vorbim despre o brățară de jad pierdută, degete remodelate de gesturi digitale și bijuterii ca forme de rezistență tăcută. Este o conversație despre memorie tactilă, cercetare ca ritual și puterea unei forme care atinge înainte să fie văzută.
- Care este prima ta amintire legată de bijuterii?
Cea mai veche amintire a mea legată de bijuterii este una tactilă. În copilărie, aveam ideea de a exprima modelele de creștere pe care le vedeam în inelele copacilor prin procesul de creație. Produsul final s-a pierdut, însă recunoașterea și încurajarea primite de la cei din jur mi-au adus un profund sentiment de realizare. Unicitatea și semnificația personală a creațiilor mele mi-au adâncit dorința ca aceste lucrări să fie prețuite de alții ca opere cu sens și durabilitate. Asta m-a condus în mod natural către dorința de a deveni artist – cineva care poate aduce ceva cu adevărat special în viața de zi cu zi.
Aceste experiențe de realizare manuală a bijuteriilor m-au învățat de timpuriu că bijuteria este mai mult decât o simplă podoabă; este un purtător de povești și un martor al pierderilor și câștigurilor. Această dualitate – o combinație între frumusețe și povară – străbate întreaga mea muncă.
- Colecția ta recentă, Intimate Touch, explorează impactul tehnologiei asupra corpului. Ce a declanșat această fascinație pentru modul în care dispozitivele inteligente modelează experiența fizică?
De la perioada de carantină, am început să acord atenție modului în care corpul supraviețuiește în spațiul de locuit. Am observat că uneori degetele îmi tresăreau chiar și în absența telefonului, iar la început am încercat să înregistrez această memorie musculară – asemănătoare derulării ecranului – prin pictură. Am început să mă gândesc cum aș putea transforma acest dialog tăcut dintre corp și spațiul în care trăim într-o realitate tangibilă. Când lucrez la gravuri și sculpturi în ceară, acestea îmi permit să recalibrez mediul perceput de corp – acele ritmuri de respirație trecătoare, dialogul tăcut dintre piele și pernele scaunelor. Aceste schimburi invizibile sunt consolidate prin fizicalitatea sculpturii. Totul constă în transformarea presiunii mâinii pe dalta de sculptură într-o înregistrare purtabilă a modului în care trupurile noastre ocupă un spațiu și a felului în care temperatura pielii persistă în obiecte metalice.
Ca artist în domeniul bijuteriei, mă emoționează profund să văd cum designurile ancorate în ritualuri cotidiene subtile pot purta o putere narativă atât de bogată. Prin luarea în considerare atentă a greutății, mișcării și mecanismelor interactive în fiecare piesă, bijuteria devine cheia trezirii memoriei corporale – formând o dualitate paradoxală între expunerea individuală și autoprotecția în era digitală. Lucrările mele invită purtătorii să perceapă estetica vizuală și, în același timp, să deschidă portaluri către propriile lor experiențe trăite.
- Descrii piesele tale ca fiind „simboluri ale ocupării și supravegherii”, mai degrabă decât obiecte funcționale. Cum vezi evoluția bijuteriei în era digitală — ar trebui să mai servească funcția estetică, de împodobire, sau poate exista pur ca o declarație?
Așa cum corpul se deformează pentru a se adapta la mediul de lucru digital, îmi doresc să creez bijuterii care se schimbă odată cu corpul purtătorului, reflectându-i mișcările la maximum. În creațiile viitoare, voi continua să exprim frumusețea mișcărilor corpului prin bijuterii extrem de compatibile cu mișcarea, pentru că există încă mult de explorat. Îmi doresc să exprim estetica corporală prin bijuterii, să evoc rezonanțe și să devin un simbol personal al descoperirii vieții. Aceasta este ideea mea cea mai pură – dar atunci când bijuteria spune o poveste prin însăși prezența sa, acea declarație depășește funcția sa inițială de decorare și devine greu de ignorat. De aceea, cred că bijuteria contemporană poate deveni un vehicul pentru exprimarea corporală — o tendință inevitabilă. Cred că răspunsul este: ambele.
Conceptele de „ocupare” și „observare” prezente în Intimate Touch reprezintă procese și acțiuni prin care corpul, privit dintr-o perspectivă exterioară, își monitorizează propriul comportament. Liniile fluide ale pieselor vizualizează această idee de autoobservare, oferind în același timp o experiență tactilă dinamică.
- În filosofia ta creativă, vorbești despre „căutare” mai degrabă decât „găsire”. Cum influențează această idee abordarea ta în realizarea bijuteriilor?
Văd procesul creativ ca pe o activitate de grădinărit: pregătești solul, plantezi semințele, dar nu poți controla vremea. Pentru mine, „căutarea” înseamnă a interoga ceea ce este familiar. Când am început seria Holding Gesture, am trimis modele de ceară colaboratorului meu din Marea Britanie. Pe drum, modelele s-au înmuiat din cauza căldurii de vară și au ajuns deformate. Aceste „imperfecțiuni” au devenit limbajul pieselor. Controlul este o iluzie. Pentru mine, „căutarea” înseamnă să rămân deschis accidentelor. Le îmbrățișez, asemenea felului în care reflexia luminii telefonului deformează umbrele de pe piele, acceptând procesul ca un dialog între intenție și eroziune. A „găsi” ar însemna încheierea procesului. Căutarea lasă munca într-o stare deschisă, ca o rană care refuză să se cicatrizeze. Nu schițez designuri finale dinainte; încep cu o întrebare și las materialul și contextul să mă ghideze. E haotic, dar acolo se află adevărul.
- Colecția este profund personală, dar rezonează universal, mai ales în cultura actuală dominată de ecrane. Cum îți dorești ca purtătorii să interacționeze cu piesele tale? Le vezi ca obiecte provocatoare sau reflectorizante?
Sunt provocatori tăcuți. Când porți Intimate Touch, „ghearele” de metal îți prind degetele, iar această experiență funcționează ca o oglindă, reflectând relația pe care o ai cu dispozitivele tale. Aceste lucrări întreabă: „Ce îți amintește corpul tău?” Purtătorii pot alege să experimenteze această senzație între străin și familiar – într-un mod deschis. Indiferent de reacție, capacitatea de a descoperi subtilități prin intermediul bijuteriei este ceea ce sper să aduc prin lucrările mele.
- Îmbini cercetarea și designul în practica ta. Cum îți influențează cercetarea piesele fizice pe care le creezi?
Cercetarea este pilonul meu principal. Îmi place să comunic cu oamenii, să încerc lucruri practice, să adun gesturi obișnuite și experiențe reale. Prin acest proces, mă asigur că bijuteriile mele vorbesc dintr-o perspectivă autentică a vieții. Documentarea este migăloasă: încerc să surprind detaliile fiecărui gest intim, să le înregistrez prin modele, desene și fotografii, astfel încât, când încep să sculptez, să am o impresie intuitivă. Așa a luat naștere Intimate Touch.
Pentru Holding Gesture, am realizat multe prototipuri și am lucrat mult la aspectele tehnice, mai ales la confortul purtării. A fost un proces provocator, dar m-a învățat răbdare și reziliență. Sunt mândră de ce am realizat, dar știu că întotdeauna e loc de mai bine. Îmi propun să continui să învăț și să perfecționez ceea ce creez.
- Pe lângă practica ta artistică, ai co-fondat Jinaxy, un magazin de bijuterii în China. Cum se aliniază această inițiativă cu viziunea ta creativă și ce impact speri să ai asupra peisajului bijuteriei în China?
Jinaxy s-a născut dintr-o discuție cu prietena și mentora mea creativă, Ruizhen Quan. Ideea a venit după o experiență semnificativă: am primit o comandă caritabilă pentru a crea un inel cu un cod QR încorporat, care permitea accesul digital la povestea personală din spatele bijuteriei.
Această experiență m-a inspirat să creez o platformă publică care să transforme meșteșugul dintr-o admirație nostalgică într-o evoluție continuă prin colaborare și dialog.
Privind spre viitor, îmi propun să aduc piese care rezonează cu emoțiile umane colective și să surprind acele amintiri hibride – acele momente efemere la granița dintre realitatea fizică și conștiința digitală.
- Privind înainte, ce teme sau idei ești nerăbdătoare să explorezi? Sunt materiale sau tehnici noi pe care vrei să le experimentezi?
Vreau să explorez mai mult formele corpului în mișcare. Recent, am experimentat combinații între bioplastice imprimate 3D și materiale mai ușoare, mai subțiri. Deși testez noi combinații de materiale, probabil că voi reveni la tehnicile de sculptură în ceară, precum ceara Mitsuro pe care o experimentez în studio. Colaborez și cu specialiști în AI pentru a crea „gesturi intangibile”. Inovația materialelor este un instrument suplimentar – însă esența rămâne modul în care acceptăm sau rezistăm într-o lume în care trupul este jumătate fizic, jumătate pixelat.
- Unde te vezi peste doi ani?
Peste doi ani, sper să ajung la o răscruce unde să pot privi creațiile mele de la distanță mai mare. Vreau să păstrez senzația de necunoscut în lucrările mele și să subvertesc dialogul din interiorul lor dintr-o perspectivă mai radicală. Imaginează-ți să folosești o flacără de sudură pentru a fuziona o „gheată” de argint terminată, apoi să o topești din nou într-o formă primordială. Îmi doresc să mențin o relație tensionată, adversarială cu lucrările mele, pentru ca ele să nu ajungă niciodată la o singură voce fixă.