Înscrie-te la AUTOR 14 – EDIȚIA DE TOAMNĂ
7 & 8 noiembrie 2015, BUCUREȘTI
Târgul internațional de bijuterie contemporană AUTOR este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Sud-Estul Europei. AUTOR este un eveniment bianual, dar și o platformă dinamică ce promovează creația de bijuterie contemporană și susține constant dialogul între designerii de bijuterie și publicurile acestora: consumatori, pasionați, colecționari, galerii, distribuitori, presă de specialitate.
Realizat în colaborare cu arhitecți, designeri si artiști, târgul este un eveniment artistic unic, cu o atmosferă specifică, vibrantă, care le permite participaților să își facă remarcată creația dar și să interacționeze cu publicurile lor.
CINE POATE PARTICIPA la AUTOR:
• designeri de bijuterie contemporană
• alți creativi din domeniul artelor care crează bijuterie de autor
• grupuri/colective de artiști (reunite pe termen lung sau pentru un proiect anume)
• galerii de bijuterie contemporană
• școli de bijuterie.
PROCESUL DE SELECȚIE
Criterii:
• originalitate
• unitatea și coerența colecției propuse
• respectarea principiilor bijuteriei de autor
• conceptul ales
• utilizarea inovativă a materialelor și tehnicilor.
JURIUL:
Selecția designerilor participanți la AUTOR 14 este realizată de un juriu internațional de specialitate:
Doris Maninger – Director al școlii de bijuterie Alchimia din Florența,
Lucia Massei – Director al școlii de bijuterie Alchimia din Florența,
Ruudt Peters – Artist și profesor la Opere summer school din Olanda, Paulo Ribeiro – Fondator și director Joya Barcelona, Dan Pierșinaru – Fondator și director AUTOR
Ediția de TOAMNĂ înseamnă piese / idei / direcții noi. Pentru a aplica, trimite pe adresa de e-mail: hello@dautor.ro următoarele:
1. imagini cu a minim cinci bijuterii diferite noi
(format JPG, dimensiune: 350 KB, în forma finală; preferabil fundal neutru SAU pe corp uman)
2. scurtă descriere a conceptului/pieselor propuse spre jurizare (maxim15 rânduri).
3. scurtă biografie/CV participant, din care să nu lipsească:
• numele sub care designerul dorește să se comunice
• e-mail
• telefon
• website/pagina FB
Taxa de participare și locația vor fi comunicate ulterior.
Termenul limită pentru trimiterea aplicațiilor este:
14 septembrie 2015.
Vom comunica rezultatele selecției după data de 21 septembrie 2015.
Suport pentru designerii participanți:
Pe lângă crearea unui hub dinamic pentru designerii de bijuterie de autor și publicurile acestora, AUTOR contribuie în mod activ la dezvoltarea acestei industrii creative prin oferirea de burse și premii menite să îi sprijine pe cei care participă la târg:
AAA (Autor Awesome Award): Pe durata târgului, un juriu internațional, format din specialiști în domeniul bijuteriei contemporane analizează colecțiile și acordă premiul AAA designerului cu cele mai apreciate piese. Premiul este conceput astfel încât să sprijine câștigătorul în evoluția sa ca și autor de bijuterie.
De exemplu, Doru Dumitrescu a participat la Joya Barcelona in 2013 și a primit un curs de formare la Școala de bijuterie Assamblage. Alina Carp, câștigătorea celei de-a 10a ediții, a obținut o bursă de 3 luni la prestigioasa școală de bijuterie contemporană Le Arti Orafe din Florența, cât și participarea la târgul Joya Barcelona 2014. La ediția Autor 11, premiul AAA a constat într-un curs de două săptămâni la renumita Școală de bijuterie contemporană Alchimia din Florența. Câstigatoarea, Romana Țopescu, a absolvit cursul în toamna anului trecut. Alis Lalu, câștigătoarea premiului la AUTOR 12 urmează să studieze anul acesta la alegere un curs intensiv la școala Alchimia din Florența. La ediția din primăvară, premiul AAA a ajuns la Ioana Ardelean.
Alte trei premii oferă susținere în direcții variate:
Premiul Joya Barcelona _ participarea la ediția din octombrie 2015 a târgului. Până acum, premiul a ajuns la Doru Dumitrescu, Alina Carp, Steffi Goetze (Germania), Marie-Eve G. Castonguay (Cananda).
Premiul Assamblage – curs de bijuterie oferit de singura școală privată din București. Cei care au primit acest premiu până acum sunt Lidia Puica (Cluj-Napoca), Katerina Serbezova (Bulgaria) și eMe by Mea Batis&Nuša Bernot (Slovacia).
Premiul ELLE – promovare în paginile celei mai vândute reviste de moda din România. Câștigătoare în 2014: Kuki Constantinescu (Romania / Suedia) și Andra Lupu (Cluj-Napoca), iar în primăvara 2015 – Adelina Petcan (București).
Premiul Krama – un premiu nou a apărut la ediția din primăvară, o dată cu începerea colaborării cu institutul de bijuterie contemporană Krama din Atena. Premiul constă într-un curs de bijuterie la Krama, iar prima ediție a acestui premiu o are câștigătoare pe Romana Țopescu (București).
Secțiunea FOCUS DESIGNER: o secțiune specială în cadrul târgului AUTOR în care unul dintre designerii formați este invitat să aibă o prezentare a creaților sale într-un format extins (până acum au fost Focus Designer: Carla Szabo, Ana Wagner, Ioana Matei, Doru Dumitrescu, Roxana Davidescu, David Sandu, Alina Carp)
REVISTA AUTOR: Lansată la cea de-a 10a ediție a târgului, Autor Magazine este o revistă de specialitate ce analizează subiecte legate de creația de bijuterie contemporană. Este și prima revistă de bijuterie contemporană din România, un mediu pentru promovarea bijuteriei contemporane și implicit a celor care o creează.
Secțiunea New Entry: Autor încurajează și promovează vizibil participarea noilor designeri care au datele necesare de a fi “New Entry”, pentru a avea un contact direct și implicit cu publicul consumator de bijuterie contemporană.
Secțiunea “Recomandat de…”:
Această secțiune contribuie la un alt tip de vizibilitate pentru participanților. O persoană renumită din domeniul vizual-artistic face propria selecție a bijuteriilor prezentate la AUTOR, acordându-le celor selecționați titlul onorific “Recomandat de …” (reprezentat vizual printr-o plăcuță decorativă). Ultima ediție a avut-o ca invitat special pe Alexandrina Hristov, artist vizual și vocal. Înainte de ea, Camelia Șucu, cunoscut antreprenor și susținător al designului, a avut acest rol; la cea de-a zecea ediție, secțiunea a fost susținută de creatoarea de modă Maria Lucia Hohan, iar ediția a 9a a avut-o ca invitat special pe Doina Levintza.
Înregistrarea și taxa de particpare: aici.
Contact: Dan Pierșinaru, director si fondator: hello@dautor.ro