Născută în Frankfurt, Germania, Katja Toporski este creatoare de bijuterie, profesoară și scriitoare și locuiește lângă Washington DC. Lucrările ei sunt bazate pe o gândire filosofică și juxtapune obiecte arhetipale cu elemente istorice pentru a explora numeroasele limitări pe care le avem în cunoașterea lucrurilor care ne înconjoară. Lucrările ei au fost expuse în numeroase expoziții în Statele Unite și pe plan internațional și în publicații online sau în print. Cel mai recent, au fost expuse în cadrul expoziției Art Jewelry Forum Best Up and Comers la SNAG Boston. Temele pe care le abordează în colecțiile sale sunt inspirate constant de ceea ce citește (despre orice) sau scrie (despre orice).
Katja Toporski este câștigătoarea premiului AUTOR la Joya Barcelona în 2015 și este, astfel, unul dintre designerii participanți la AUTOR 2016.
Suntem bucuroși să o întâlnim pe Katja la București pe 16 și 17 aprilie, la Grand Hotel du Boulevard și am pregătit un articol din care să o descoperi.
Ce este libertatea pentru tine?
Sunt multe tipuri de libertăți; o să discut aici despre libertatea artistică. Cred că este esențial să îți menții independența artistică, să nu fii legat de alte forțe care ar impune anumite așteptări de la tine, ca artist, sau pe care artistul le percepe ca așteptări. Nu poți crea lucrări bune dacă, ca artist, încerci să mulțumești forțe externe, inclusiv nevoia de a face bani din artă.
Așa cum am ales să lucrez, mă concentrez numai pe vocea mea interioară, pe lucrurile care contează pentru mine și abia apoi pe design și pe provocările tehnice pe care trebuie să le depășesc. În acest mod, lucrările mele sunt sincere, sunt o reprezentare liberă a mea și vorbesc propriul limbaj al bijuteriei. În final, reprezintă o imersiune totală în muncă, nu lasă loc pentru alte gânduri care nu țin de ceea ce creez în acel moment. Uneori este o mare provocare, și chiar dacă lumea exterioară ajunge înăuntru, e important să continui să creezi acest spațiu unde eu ca artist sunt singură cu creațiile mele.
John Cage a explicat asta cel mai bine:
“When you start working
Everybody is in your studio –
The past,
Your friends,
Enemies,
The art world,
And above all, your own ideas – all are there.
But as you continue working,
They start leaving,
One by one,
And you are left completely alone.
Then if you´re lucky, even you leave.”
(John Cage)
Ce este mai greu să faci: să rafinezi conceptul sau să îl transpui în lucrarea finală?
Este greu să fac diferența între aceste două momente; uneori, rafinarea conceptului se produce atunci când finalizezi lucrarea. Este, totuși, nevoie de un alt tip de creatvitate pentru a crea conceptul – pentru că este un proces mental – față de redarea lui în lucrare – când ai nevoie de soluții practice. Ambele presupun existența unor provocări. Cred că până la momentul în care încep să lucrez la colecție am petrecut deja mult timp: săptămâni, luni, gândindu-mă la asta. Unele idei poate că au existat undeva în mintea mea de multă vreme, așteptând să fie aduse la viață. Așadar, este mai greu să rafinezi conceptul, iar crearea obiectului este o eliberare a presiunii creative, după ce am văzut obiectul final în mintea ma.
Care este cel mai important mister pe care încerci să îl decodezi prin întâlnirile artistice?
Locul nostru în lume. Asta pentru că noi, ca oameni, suntem capabili să știm că urmează să murim. Ceea ce ne aduce întrebarea: unde și ce eram noi înainte să fim aici. Poate să în subsidiarul carierei mele anterioare, ca anestezist, am înțeles că știința ne poate da răspunsuri doar până la un punct. Cu cât am progresat în crearea de bijuterie, cu atât au apărut mai multe întrebări despre ce este certitudine, cât de multe lucruri știm despre lume și cât ne ajută asta să înțelegem ce este lumea din jurul nostru.
O dată ce toate aceste certitudini au dispărut, însă, artistul bijutier începe să se joace: cu aceste întrebări în minte, expresiile, piesele de bijuterie se prezintă ca niște compoziții care dansează în jurul răspunsurilor, ilogice, iraționale, ca într-un vis. Nu există explicații, nu există cunoaștere, dar există un nivel emoțional în piese, o atmosferă care ne aduce mai aproape de univers.
Viitorul este ceva ce construim în prezent. Creațiile tale integrează prezentul și devin istorie sau se proiectează în viitor?
Am investigat adesea timpul în creațiile mele. Multe dintre creațiile mele sunt făcute cu materiale efemere precum gheață, ouă sau gelatină. Aceste colecții trăiesc în moment, iar singura dovadă a existenței lor este documentarea fotografică. Creațiile mele mai recente sunt mai stabile – am inclus un element al acestei transformări materiale a stării în gruparea numită ‘The unpredictable Ending of the Taufrische Nu’. Aici am combinat forma unui lemn, un fragment dintr-o statuie antică chinezească a unui Buddha și un mulaj al formei din gheață a formei lui Buddha topindu-se într-o versiune din gheață a lemnului. Pandantivele rezultate examinează existența simultană a unui obiect cultural din trecut, un obiect material asociat cu amintirea și un obiect de tranziție prins în forma de trecere de la o stare la celaltă. Titlul este o referință către Walter Benjamin, care a descris o relație non-lineară a trecutului cu prezentul și viitorul.
Ca să răspund, totuși la intrebare, nu cred că bijuteriile mele pot fi plasate ușor pe această linie. Nu sunt foarte hip, nici nu sunt asociate cu anumite subculturi, ceea ce înseamnă că nu sunt dependente de contextul istoric și nici nu au o durată scurtă de viață. Sunt futuriste? Nu. O să dureze? Poate. O să știe viitorii arheologi unde să le plaseze? Poate că nu.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai dat unui student / prieten / creator de bijuterie?
Să nu îți pierzi niciodată identitatea. Nu compromite lucrurile care sunt importante pentru tine.
Până la urmă: de ce? De ce să creezi, de ce bijuterie, de ce să creezi bijuterie și să mergi la târguri, de ce să revii acasă și să începi să lucrezi la o nouă colecție?
Să creez bijuterie este un impuls interior pentru mine – nu îl pot descrie altfel. Am creat bijuterii de când mă știu. Dar aici există multe opțiuni: at trebui să fie mai comerciale, mai prețioase, mai ușor de abordat, conceptuale, efemere? Cu cât învăț mai mult despre bijuterie, cu atât sunt mai atrasă de puterea ei conceptuală și puterea expresiei artistice pe care o putem purta pe umerii a zeci de mii de ani de istorie umană.
Am început recent să limitez numărul de piese dintr-o colecție pentru că am simțit că am ajuns în punctul în care am spus suficient de multe despre un anumit subiect prin creațiile anterioare. Pentru prima dată după ce am luat această decizie, am crezut că va veni un moment când am epuizat formatul bijuteriei, unde poate am spus tot ce era de spus. Concluzia logică ar fi că trebuie să mă opresc din a crea bijuterie. Pe de altă parte, ar trebui să mă opresc din a gândi și să mă pierd în plăcerea de a crea bijuterie și să mă distrez!
