AUTOR Magazine #2 – Contribuie

AUTOR Magazine #2 – Contribuie

AUTOR Magazine #2 – Contribuie 1200 1200 Dautor

AUTOR Revistă de Bijuterie Contemporană este o publicație bianuală dedicată bijuteriei de autor și modului în care alegem să ne decorăm corpurile.

Am lansat ediția pilot Autor 10 in 2013, am continuat cu primul număr, iar acum ne pregătim de cel de-al doilea. Pentru că bijuteria transgresează spațiile strict definite ale galeriilor sau târgurilor, pentru că e prezentă în viața noastră de zi cu zi, revista Autor oglindește această mobilitate.

THE LOVING ISSUE

Cel de-al doilea număr al revistei se lansează în aprilie 2015 şi este o radiografie a relaţiei de iubire pe care o construim cu bijuteria pe care o purtăm. Este o relaţie organică, onestă şi personală, dincolo do hazard şi coincidenţe. Alegerea unei bijuterii este un act la fel de autentic, magic şi misterios precum îndrăgostirea. Şi atunci când găsim acea piesă perfectă, ştim că a fost creată întocmai pe măsurile inimii noastre.

CONTRIBUIE

Crează bijuterie, fotografiază, scrie, desenează, experimentează pentru AUTOR Magazine #2. Dacă ai o experiență în comun cu bijuteria contemporană, te vrem în revistă. Poți să faci instalații sau selfieuri, poți să scrii sau să creezi inele. Poți să fiii designer, artist, fotograf, poet, om politic, bucătar. Poți să fii căsătorit cu un artist de bijuterie și să-i documentezi viața cu telefonul.

Primim cu: bijuteria, pictorialul, artele vizuale&internetice, textele, mărturisirile, interviurile, proiectele. Vrem: bijuterie autentică, vizualuri puternice, texte sincere, intimitate și realitate. Respectă tema doar dacă rezonează cu ce vrei să faci. Dacă nu, nu-i nimic. Îți așteptăm oricum materialele.

Trimite-ne ideile pe mag@dautor.ro până pe 15 martie, când începem să ne pregătim de print.

Până atunci, intră pe Facebook pentru updateuri și indicii legate de primul număr: unde îl lansăm, cum o să fie coperta, cum a fost la ședința aia foto și ce bijuterii ne mai plac.

Sázkové Kanceláře Bez Ověření Totožnosti