DOR de AUTOR Pop-Up Shop 2 ▬ bijuterie contemporană, apropiere și continuitate

DOR de AUTOR Pop-Up Shop 2 ▬ bijuterie contemporană, apropiere și continuitate

DOR de AUTOR Pop-Up Shop 2 ▬ bijuterie contemporană, apropiere și continuitate 1500 844 Dautor

DOR de AUTOR Pop-Up Shop 2

Bijuteria care are în ADN-ul ei creativitate și mesaj a fost și rămâne un punct de plecare ce ne ajută să spunem povești și să (re)creăm conexiuni.

Sâmbătă și duminică, pe 30 și 31 octombrie 2021, a avut loc a doua ediție a Pop-Up Shop-ului marca AUTOR, la Hanul Gabroveni – ARCUB. Evenimentul a reușit să creeze o insulă de normalitate și frumos, menită să stingă doruri și să aprindă altele noi. A fost o revedere caldă, intima, dar si un act de voință si curaj, la care ni s-au alăturat artiști talentați, jurnaliști, prieteni ai bijuteriei contemporane și vizitatori nerăbdători să descopere piese noi, încărcate de frumos.

DOR de AUTOR Pop-Up Shop a venit ca o confirmare a faptului că bijuteria are, acum mai mult ca oricând, nevoie de un public deschis și prietenos, dispus să își descrețească frunțile chiar și în timpuri anevoioase. Am avut parte de două zile pline de entuziasm alături de comunitatea AUTOR, ce ne-au redat siguranța că cea mai bună alegere pe care o putem face în această perioadă este să ne fim alături și să nu ne distanțăm spiritual unii de ceilalți. 

Am avut parte și de prezențe încântătoare precum Cristina Bâtlan, Andreea Esca, Marius Mușat și Alina Aliman ce au descoperit piese unice de la designeri internaționali și autohtoni.

Am reușit să aducem laolaltă un line-up de designeri speciali, cu mult dor pentru public și interacțiuni calde: Cleopatra Coșuleț, Raluca Buzura, Miruna Belicovici, Maria Paltin, Lucienne Buga (Republica Moldova), Alys Rocks, Paola Castro (Portugalia), Anayd Blu, Bizar Concept, Fabiana Fusco (Italia), Frgmnts (Italia), Atelierul de Porțelan, The Sense of Beauty (Olanda), Mesteshukar ButiQ, Miracolore, Jkult, Diana Pantea Jewellery, Cătălina Geru, Iunie Jewelry și Teodor Siminic.

Parteneri: ARCUB, Gioia Flowers

Parteneri media: Guerrilla Radio, Harper’s Bazaar, VICE România, Luxury Magazine, Designist, IQads & SMARK, The Institute, igloo, Business Magazine, Ziarul Financiar, dreamingof.net

AUTOR rămâne în continuare o platformă și un  catalizator pentru scena bijuteriei contemporane autohtone și internaționale – un loc de întâlnire, atât fizic, cât și digital, o comunitate a minților creative din zona bijuteriei. DOR de AUTOR Pop-Up Shop s-a întâmplat cu emoție, efervescență și îndârjire  și a reușit, deși într-un spațiu restrâns și intim, să conecteze designerii cu publicul lor. 


Sázkové Kanceláře Bez Ověření Totožnosti