Tâlcul lucrurilor

Iată-mă printre standuri, la cea de a șaptea ediție a Târgului AUTOR, căutînd înţelesul lucrurilor, cu instincte de pradă şi joacă, cu priviri fluide, între blînd şi feroce, cu caracterul contradictoriu de felină al cărei spaţiu de joc se află dincolo de bine şi rău. Pentru că frumosul este revelaţia aceea insuportabilă şi sublimă pe care tîlcul lucrurilor ne-o provoacă. Ca „Fata cu cercelul de perlă” al lui Vermeer, unde personajul nu este fata, ci imposibilitatea socială a unei slujnice de a purta cercei atît de scumpi. De aceea, am pus întrebări şi am pipăit bijuteriile prin toate ungherele lor intime, căutîndu-le sufletul şi jocul ielelor. Am descoperit opoziţii:

✦    Autori a căror personalitate este mai interesantă decît bijuteriile înseşi.
✦    Autori care încă nu ştiu cine sunt, dar şi Autori care călătoresc conştient prin lume, cu lejeritatea conceptuală de a face din bijuterie o amuletă modernă.
✦    Apoi există acel Autor prin mîinile căruia mărgeleşte firesc o femeie – prototip ancestral- cu lejeritatea şi îndîrjirea unei bunici, la portiţă, pe cuptor, pe scăunel, în colţul uşii, obiecte de o frumuseţe clasică, după un reţetar inconştient şi universal de frumuseţe.
✦    Bijuterii care te contrariază la prima privire dar care, prin cuvinte, se desfac în idei şi sentimente, sau bijuterii a căror idee este mai puternică decît realizarea lor plastică.
✦    Bijuterii adorabile, fără spirit, frumoase şi neutre.
✦    Bijuterii minuţioase, unele cu umor, altele necunoscîndu-şi valoarea, ca nişte lotuşi care nu au habar de maiestuozitatea lor, dar şi bijuterii sublime, în care, deopotrivă, ideea, tehnica, funcţia sau absenţa oricărei funcţii, se asezonează uimitor.

 Apoi, am descoperit bijuterii impetuoase, executate limpede de un Autor cu un simţ minunat al materiei, care îşi spun povestea proprie, ignorind numele cu care au fost botezate.  Am observat o reţinere orgolioasă în comunicare, siguranţa de sine lipsită de bucuria de a împărtăşi, dar am văzut şi modestia Autorului care îşi lasă bijuteriile să strălucească.

La un stand am găsit detaşare aristocratică faţă de publicul care nu are „aparenţele potrivite”. Poziţionarea ca bijuterie de status , destinată doar unui anume tip de femeie, este astăzi o eroare umanistă, o atitudine nedemocratică şi o autodefinire orgolioasă. Opusă celei industriale, bijuteria de Autor trebuie să se îndrepte spre artă, al cărei scop este să producă revelaţii şi procese de micro-schimbare în noi, indiferent de categoria socio-culturală din care facem parte. Este drept că nivelul conceptual încorporat în artă îşi selectează tipologiile de consumatori şi admiratori, dar, să nu respecţi potenţialul tuturor clientelor, dincolo de aparenţe, să nu tînjeşti la aprecierea şi la aspiraţia lor, este şi o eroare negustorească, de branding chiar. Un obiect, artistul şi arta lui, pot fi consumate strict emoţional, actul cumpărării petrecîndu-se doar într-un loc geometric psihologic. Apoi, am observat că majoritatea Autorilor nu îşi poartă creaţiile. Şi cred că acest lucru se întîmplă doar în cazul bijuteriilor egoiste, acelora lipsite de spirit, create din instinct, doar ca să obiectiveze frumuseţea genuină ascunsă în creator, fără a fi însoţite de prezenţa lor conştientă şi asumată.

Iată primul Autor care posedă o consistenţă strălucită între concept (gîndit cu mult înaintea creaţiei) şi reprezentarea lui artistică: eliberate de misterul mănuşilor, harnice şi goale, palmele femeii moderne se re-sacralizează prin inele care obligă degetele la eleganţă şi pudoare, la jocul contradictoriu al flirtului obraznic şi neputinţa încorsetării. Degetele mîinilor îndrăznesc şi ele acum la autoflagelarea captivantă şi erotică, asemeni gleznelor acrobate de pe pantofii cu tocuri cui. De data aceasta, nu mărimea pietrei este cea care transformă mîna în fetiş, ci felul în care inelul capturează două degete vecine, ca tehnica japoneză de bondage al picioarelor.

Un new entry Autor mi-a spus că bijuteria este un statement mai puţin important despre autor, dar esenţial despre persoana care o poartă. Sunt de acord că obiectele pe care ni le însuşim ne ating conştient sau inconştient, în puncte vibrante ale personalităţii noastre. Dar refuz să las o bijuterie goală de mesajul Autorului, de ideea care îi frămînta interstiţiile, să se comporte ca o materie fluidă, ca un cristal avataric şi multiform, în funcţie de persoana care o acaparează, să îşi piardă identitatea de Autor.

Vreau Autori care îşi revendică un concept, o misiune, o cauză, un sentiment, aşa cum brandurile reuşesc să subjuge teritorii intime din noi. Am o obsesie şi v-o împărtăşesc: faptul că am putea defini o persoană după stil şi imagine mi se pare superfluu. Estetica unei persoane nu garantează omenia, moralitatea, nici generozitatea ei. Restul detaliilor de personalitate sunt literatură de salon, plaisirism, divertisment.
Acesta este momentul  în care un alt Autor mi-ar reproşa că, filosofînd, gîndesc neproductiv. Căci, astăzi, avînd atîta informaţie la îndemînă, atîta tehnologie care gîndeşte pentru noi şi ne eliberează de obiceiuri bătrîne, a filosofa este un gest cognitiv inutil, ca apendicele, neadaptat contemporaneităţii. Nu ştiu de ce, dar, aici, pe masa acestui autor, am găsit bijuterii cu multe idei, răsucite şi gîndite, dar prea putina emoţie. Pentru că toată emoţia era captivă în cuvinte. Aici, ideile investite s-au dovedit mai mari decit plasticitatea bijuteriilor.

Am văzut şi bijuterii extrem de plastice, vegetale şi organice, crescute din vintrele autorilor lor, fără idee, fără scop. Nu ştiu de ce mă deranjează naturaleţea aceasta viscerală. Cred că, dacă autorii ar avea şi o cauză, dacă şi-ar alerga spiritul prin tufişuri aspre, abia atunci talentul acesta instinctual ar putea produce capodopere. Multe bijuterii sunt dominate de mesajul materiei din care sunt făcute. Chiar şi atunci cînd Autorul a încercat să livreze, stingher, un mesaj propriu, eu am văzut doar materia: pietre naturale, aţă, lînă, metale, hîrtie, plastic, fermoare. Ignorînd observaţiile despre cuplurile autor-bijuterie şi bijuterie-materie, am remarcat cîteva concepte, tehnici sau stări excepţionale.

★ Gulerele din porţelan m-au fascinat pentru că recuperează motive populare ţărăneşti, din timpuri de poveste, şi le fixează pe un billboard cu vizibilitate maximă. Ideea, materia, locul geometric, execuţia, toate sunt deopotrivă de importante şi absenţa unuia dintre aceste elemente ar scrînti perfecţiunea conceptului şi a obiectului. Urcate pe gulere de porţelan, tradiţiile populare devin piese de muzeu şi totemuri, la gîtul antropoizilor digitali.  Portelanul, materie mai fragila  decît dantela, fixează mult mai bine valoarea motivelor populare pictate. Mai mult, delicateţea şi naturaleţea acestui guler îmi aminteşte de candoarea patriotică şi sinceră cu care Carmen Sylva purta costume populare romaneşti. La gît, demonstraţia este mai puternică decît pe inele şi brăţări, unde mesajul devine ludic. Gulerul de porţelan, obiect imaculat iluminînd gîtul, organul discret al vorbirii, are forţa şi potenţialul latent al unui manifest. Din nou, în acest guler nu văd preţiozitate, dar o idee cristalină, o responsabilitate culturală, şi eu l-aş purta nu doar la operă sau acompaniat de o rochie de seară, pentru că ideile frumoase nu trebuie ferecate, ci trebuie eliberate în mulţime. L-aş purta ziua, la birou, la întîlnirile de business.

★ Nu este un concept, nici măcar unul de etică ecologică, dar este vorba aici de puterea de conversie, a unei realităţi în alta, cu care acest Autor recuperează frînturi de obiecte, colţuri de mobilier, piese de candelabre, picioare de pahare, bucăţi de oglinzi veneţiene, epoleţi, etc., gesturi relicve din alte spaţii şi din alte timpuri. Autorul ştie că ceea ce face este frumos, dar nu îşi asumă nici o idee, nici o valoare apriorică a obiectelor create. Este pur şi simplu un arheolog colecţionar, un vînător de relicve cu suflete captive care se bucură  de căutare şi de salvare. Singurul autor căruia îi pot tolera ignoranţa conceptuală, de dragul talentului instinctiv. Pentru că obiectele respiră fericite şi libere, ca nişte pui de sălbăticiuni, transmit iubire şi forţă. Şi asta se datorează Autorului lor.

★ Rămîn, în continuare, agăţată de cerceii timpului, realizaţi din mecanisme de ceas, unde descifrez jocul cu nemurirea: să descompui maşina timpului şi să o sfidezi înşirînd-o ca pe mărgarite, ca o fetiţă care îşi dezmembrează păpuşa cu naturaleţe şi curiozitate, fără remuşcări, fără sfidare, fără cruzime.

★ Un echilibru elegant între materie, tehnică, concept şi estetică, am găsit în bijuteriile din porţelan pictate manual, personaje delicate din saloanele literare ale Mme de Stael. Abundenţa de spirit şi eleganţă, discreţie şi bun gust. Nici o nevoie de a demonstra, de a fi ostentativ, de a te afirma, căci asta numai mic-burghezia simte nevoia s-o facă, pe cînd, un spirit aşezat bine printre valorile sale, se bucură calm de delicatesele miniaturale: broşe, inele, cercei, pandantive, ceşti, lămpi. Un univers fascinant, pe care îl răsfoieşti geană cu geană, deget cu deget, zîmbet cu zîmbet.

★ Am lăsat la urmă cel mai puternic exemplar din muzeul bijuteriilor de autor: inima 3D, din lemn maturat cu infuzie de ceai negru. Aici, emoţia, conceptul, tehnica şi detaliile, toate sunt impecabil reunite. Imaginea anatomică a muşchiului inimii nu te infioară, realismul este ponderat de sensibilitate şi de proiecţia unui dor de iubire. Nu o iubire cu îngeraşi şi perne roşii, dar o iubire care curge nesfîrşit din tine, ca un izvor de generozitate, blîndeţe, sacrificiu şi înţelegere. Ador mesajul imens, de vulnerabilitate asumată, pe care inima, purtată pe lanţ, de-a cumezisul, cît să se aşeze la locul ei adevărat, pe piept, i-o va da curajoasei cumpărătoare. M-aş îndrăgosti preţ de zece vieţi de bărbatul care ar avea curajul să iasă la cină purtîndu-şi astfel inima.
Mai apreciez la acest Autor maturitatea cu care ştie să creeze colecţii ludic-sociale, de tip new age, de un militantism discret, extrem de vibrante la temele moderne care ne modelează viitorul. Mi-ar plăcea ca la ediţia viitoare să se organizeze un concurs între Autori: fiecare să realizeze, în afara colecţiei proprii, şi o bijuterie pe o temă dată de organizator. O temă care să ne zguduie de atîta frumuseţe şi semnificaţie.

de Gianina Artene