Noon Passama, Broșă: “White Handle” 2010, blană & 14K gold-plated brass
Partea I
Mai tînără decît focul, mai bătrînă decît cuvintele și miturile, decît cîntecul şi dansul, mai bătrînă chiar și decît iubirea, de aceeaşi vîrstă cu primul “Eu”, bijuteria marchează începutul poveştilor.
Fără un “Eu” nu exista povestitor. Iar eul este prima bijuterie, meşteşugită lent, în adâncul omului primar. Aşa că, bijuteria este mai mult decît un accesoriu. Este un fapt de antropologie.
Manualitatea, aptitudine definitorie a primilor oameni, a fost deviată de la gestica supraviețuirii și încărcată cu sensul transcendent alartei.
Am crezut mai întîi că emoția, care se zbătea ingenuă și înspăimântată de ea însăși, ca o pasăre captivă în om, a fost cea care s-a eliberat în bijuterie. Dar nu, porumbei naivi, bufnițe tăcute, vulturi temerari, privighetori visătoare, papagali năuci și colibri prețioși, toate păsările măiastre ale pămîntului trebuie să fi cîntat și să se fi zbătut în coaja acestui om primar, cu mult înainte de a zbura într-o bijuterie.
În nici o altă viețuitoare mișcarea intangibilă a elementelor naturii, sunetele, mirosurile, culorile, imaginile nu a produs fascinație, ori tocmai acesta este momentul desprinderii. Devenind conștient de splendoarea și alteritatea naturii, primul om devine conștient de sine.
Înşirînd pietricele colorate și scoici delicate, pescarul de acum 70.000 de ani își însușește sublimul naturii, transformîndu-l într-un obiect pe care și-l atașează. În pescar nu putea să se nască decît o salbă a frumuseții blînde. Bijuteria aserveşte frumusețea omului, făcîndu-i-o sclavă.
Silke Spitzer, Necklace: Wood-fork 2010, Wood,verneer
Omul, vechi şi tînăr, zboară din natura care îl cuprinsese pînă atunci, așa cum cuprindea copacul, vulturul, vîntul, oceanul. Proto-bijuteria închide în ea natura şi devine mesagerul proto-conștiintei umane. Natura devine obiect, omul devine subiect.
Mai tîrziu, în pădurile întunecate și misterioase, în care freamată instincte mai bătrîne decît ale omului, lipsit de generozitatea și blîndeţea unei lagune albastre, vînătorul hăituit se întrece cu splendoarea prăzilor sale. În vînător nu se putea naște decît bijuteria mîndriei.
Cînd iese în luminiș cu prada pe umeri, El este măreția însăși, nu soarele roșu la apus, nu umbrele și șoaptele înfricoșătoare ale pădurii. Acest vînător este el însuși natura, nu se simte cuprins, ci el o cuprinde, de aceea se obiectivează într-un trofeu: șiragul cu măsele și dinți. Conștiința de sine nu își revendică frumosul, ci macabrul.
Colier: Tanel Veenre
Dacă mai avem ceva în comun cu primii oameni, ceva mai vechi decît cuvîntul și iubirea, atunci bijuteria este acest obiect ca un organ, care ne leagă simbolic cu primul creator al conștiintei umane.
Nu doar că se ataşează simbolic de o conştiinţă primară, originară, dar bijuteria mai are o caracteristică unică.
Nu poţi purta un tablou, nici nu poţi vorbi în versuri, ca să împărtăşeşti şi ca să afirmi continuu cine eşti tu. Dar bijuteria are această corporalitate portabilă care îi dă şansa transferabilităţii. Purtătorul ei abuzează de frumuseţea, de simbolistica şi forţa ei de comunicare, încărcînd-o, după poftă, după nevoie, cu mesajele eului său. Din nevoia de afirmare a sinelui, omul practică un exhibiţionism pudic al conţinuturilor sale, inaccesibile altfel celorlalţi, dar şi un mod de accesa transcendentul vieţii prin simbolurile captive din ea.
Sclava nevoilor noastre, simplă, sofisticată, preţioasă, somptuoasă, puerilă, sobră, jucăuşă, ameninţătoare, veselă, brutală, romantică, inaccesibilă, suavă, nemuritoare sau efemeră, intrigantă, controversată, bijuteria se încarcă de toate adjectivele personalităţii noastre.
Inel: Jacomijn van der Donk
Probabil că primordialitatea bijuteriei, legată simbolic de “eul” rudimentar al umanităţii explică atașamentul nostru față de acest obiect. El încă răspunde nevoilor noastre. Peste atîta timp, omul este în continuare încîlcit şi captiv. Conştientul a trebuit să zidească în subteran tot răul pe care omul îl produce, în timp ce toate neînţelesurile lumii se cabrează în impulsuri, instincte, percepţii, reflexii, emoţii, imagini, mituri, simboluri, legende, vise, nevoi, devieri. În artă.
Fiecare dintre noi produce în adîncul său bijuteria “eului”, aşa cum scoica îşi sublimează secreţiile într-o perlă. Fiecare dintre noi are în comun cu omul vechi acest moment al naşterii eului. Dar felul în care astăzi evoluează conştiinţa umană, acest fapt devine imprevizibil. În universul nou pe care îl creează tehnologia, tiparul antropologic vechi al omului se descompune, iar conştiinţa veche nu va rezista presiunilor vremurilor noi.
Bijuteria a însoţit umanitatea atîta timp cît vechile tipare antropologice s-au perpetuat. Dar va însoţi ea noul tip de conştiinţă umana? Va mai reuşi acest obiect vechi să aibă vreo funcţie în lumea nouă care se deschide?
Bijuteria: mesaj al sinelui, reflectare orgolioasă a conştiinţei noastre, cîntecul egoului. Pînă cînd?
Gianina Artene | Amarui de ciocolata