Încă din școală, pe lângă felicitarile făcute pentru mame de 1 și 8 martie, tot la început de lună primeam și compunerea obligatorie cu titlul “Venirea primăverii”. De ce? Cred că sintagma folosită pe-atunci era că natura revine la viață și nu făceam decât să umplem o pagină de caiet dictando cu adjective și adverbe care descriau tot ce e mai frumos.
Probabil pe cât de firească pare și de ‘dintotdeauna’, mereu găsește moduri în care să ne surprindă: de câte ori n-am văzut viața înmugurind de unde nici nu te aștepți, de printre pietre sau cotloane întunecate? Natura e una din cele mai frumoase reprezentări ale vieții, în varianta pigmentată cu clorofilă și o sursă inepuizabilă de inspirație. Doar dacă ne gândim la artă, exemplele nu vor înceta să apară: peisaje, cadre care complementează modele, naturi moarte cu flori. În muzică: anotimpurile ne vin primele în gând sau sunetele mării liniștite cu proprietăți aproape terapeutice.
Și în bijuteria de autor e o tema la care se revine mereu sub altă interpretare. Elementele ei, de la ramuri la scoarță, frunze, dar cel mai des flori, se regăsesc în multe colecții de bijuterii. Fie că sunt muguri timizi sau flori surprinse în plină explozie, reprezentate schematic, simbolic sau redate în detaliu aproape obsesiv, le găsim peste tot. Am selectat exemple cât mai diverse pentru a ne face o idee în legătură cu bogăția modurilor în care natura reapare tematic în bijuterie.
De Miruna Potop