Pentru a doua oară consecutiv, creaţiile mai multor tineri AUTORI de bijuterii au fost reunite în cadrul unei expoziţii-eveniment ce poartă numele EXTINS, unica de acest fel din România. Ediţia din acest an a avut loc într-unul din spaţiile privilegiate din interiorul librăriei Cărtureşti şi a putut fi vizitată în intervalul 18 noiembrie – 2 decembrie 2008.
În contextul în care suntem obişnuiţi să descoperim bijuteriile în conjuncturile consacrate, respectiv pe rafturile magazinelor sau pur şi simplu purtate de admiratoarele acestui gen de accesorii, un eveniment precum expoziţia EXTINS are rolul de a extrage bijuteria din mediul comercial şi a o pune în valoare ca obiect de artă contemporană, în cadrul instalaţiilor realizate de către artişti. Acesta este conceptul de la care pleacă evenimentul în sine şi care presupune operarea unei transgresări a obiectului dinspre ipostaza sa comercială către cea artistică. Expoziţia are rolul de a familiariza publicul cu bijuteria de autor contemporană şi de a încuraja implicit tinerii artişti care şi-au canalizat creativitatea şi resursele în această direcţie.
Epozitia va fi vernisata in prezenta următorilor creatori: : Mihaela Tarhuna, Carla Szabo, David Sandu, Kuki Constantinescu, Angi Apostol, Mihaela Zvîncă, Vlad Gherghiceanu, Elephant, Kristina Dragomir si Radu Fulga.
EXTINS – Bijuterie Contemporană este o expozitie de bijuterie creativă, după un scenariu curatorial, al cărui autor este totodată şi iniţiatorul proiectului, Dan Pierşinaru.