AUTOR Awards 2021 Wrapped este aici. Facem o scurtă recapitulare a celor mai efervescente nume de pe scena bijuteriei de autor și călătorim prin forme, culori și tehnici pline de personalitate. Așează-te confortabil și citește mai departe.
Aici, în colțul nostru de lume, în universul bijuteriei contemporane, am abordat 2021 ca pe o provocare. O provocare de a rămâne consistenți și prezenți, inspirați și creativi, recunoscători pentru arta care ne unește. Indiferent de suișurile și coborâșurile la care timpul ne supune.
Avem plăcerea de a vă aduce în prim-plan artiștii câștigători ai premiilor AUTOR acordate de-a lungul anului precedent. Premiile au fost acordate în cadrul marilor competiții și expoziții europene specializate în domeniul bijuteriei de autor, dintre acestea enumerăm: JOYA Barcelona, Athens Jewelry Week, Precious Collective Jewelry Week și Central Saint Martins.
Rita Martínez ๏ AUTOR Award at JOYA Barcelona
Din Verona, Italia, Rita Martínez îmbină cu măiestrie povești, spiritualitate și idei îndrăznețe în noua ei colecție, Maledetta Primavera (Primăvara blestemată). Ca femeie și designer, Rita a reușit să concentreze întreaga sa forță și energie creatoare într-o colecție inspirată de limitările pandemice. Piesele ei ating tema alchimiei, (re)oferind libertăți atât purtătorului, cât și creatorului și obiectului creat.
Poți citi mai multe despre Rita Martínez și colecția ei aici.
Lavinia (Lara) Adkins ๏ Premiul AUTOR la Central Saint Martins (BA Alumni)
AUTOR a fost prezent și în 2021 la expoziția lucrărilor de absolvire a studenților CSM, oferind premiul artistei Lara Adkins. Devenită deja o tradiție, premiul AUTOR x CSM își propune să ofere o platformă de lansare creatorilor de bijuterie contemporană aflați la început de drum.
Născută într-un mic sat englez, Lara a crescut cu aspirația de a se muta în „marele oraș”, motivată de pasiunea ei pentru artă și modă. A ajuns să se mute definitiv la Londra, unde a studiat la Central Saint Martins, obținând o diplomă în bijuterie.
Folosind ceara pentru a capta și păstra momentele trecătoare din viața cuiva, Lara a proiectat o colecție de bijuterii comemorative. Piesele sunt receptive, dezvăluind lovituri, zgârieturi și daune care schimbă designul în moduri unice, urmărind experiențele purtătorului.
Poți citi mai multe despre Lara Adkins și colecția ei aici.
Matilde Mozzanega ๏ Premiul media AUTOR la Precious Collective Online Jewelry Week
Experiența PCOJW a fost una cu adevărat unică, fiind vorba de prima ediție a acestui eveniment, într-un mediu nou și plin de provocări. AUTOR a fost partener și s-a bucurat să ofere un premiu media artistei Matilde Mozzanega, premiu ce constă în promovarea și creșterea vizibilității acesteia.
Matilde Mozzanega este un designer de bijuterie contemporană din Milano, cu sediul la Londra. Colecția Bling & Bloom cuprinde coliere jucăușe, contemporane, realizate din cristale și flori Swarovski, sigilate în vid, în pungi de plastic reciclabile. Împrumutând estetica colierelor tradiționale și a colierelor de perle, designul este un comentariu asupra problemei actuale și urgente legată de ambalajele din plastic.
Poți citi mai multe despre Matilde Mozzanega și colecția ei aici.
Și în 2020 premiile AUTOR au avut în vizor noi talente
Kinga Huber ๏ Premiul AUTOR la Athens Jewelry Week
Kinga Huber este un designer și creator de bijuterie din Budapesta. Lucrările ei se caracterizează prin stimularea contrastelor și experimentarea continuă.
Piesele din colecția Senseless Roles reflectă asupra rolurilor alese sau date în rândul femeilor. Bijuteriile pentru buze și inelele, care nu pot fi purtate în niciun mod obișnuit, îndeplinesc funcțiile bijuteriilor tradiționale, fiind în același timp bariere, împiedicând acțiunile libere ale purtătorului.
Poți citi mai multe despre Kinga Huber și colecția ei aici.
Smaranda Voican ๏ Premiul AUTOR la Central Saint Martins (BA Alumni)
Condusă de o viziune curioasă asupra lumii care îi alimentează constant interesul față de o abordare interdisciplinară, activitatea artistică a Smarandei se situează la intersecția dintre design și sculptură, folosind bijuteriile ca mijloc principal de exprimare.
Puternic influentată de prima ei pasiune – dansul – lucrările sale au de regulă mișcarea că element central, la care integrează adesea o latură performativă prin video, fotografie și noile tehnologii. Profund conceptual, procesul ei se bazează pe principiile sustenabilitatii, îmbinând designul cu o narațiune poetică pentru a adresa probleme care privesc mediul și politicul. Ea deține o diploma de licență în design de bijuterii de la UAL Central Saint Martins, locuiește și lucrează în Londra, Marea Britanie.
Aide-memoire este o colecție de realitate mixtă ce răspunde la criza climatică printr-o abordare digitală speculativă, prezentând o serie de piese sculpturale efemere și bijuterie în realitate augmentată pentru a comenta implicațiile socio-politice ale încălzirii globale și migrația continuă către lumea virtuală.
Curând vei putea citi mai multe despre colecția Smarandei. Un articol este în lucru, așa că rămâi cu ochii în patru.