Ana Alexe este o prezenţă particulară. Din punct de vedere uman e o femeie discretă şi calmă. Însă accesoriile şi hainele create de ea spun poveşti puternice, sincere, colorate, de neuitat. Atât în peisajul contemporan cât şi pe harta oricărei fete ce doreşte piese speciale. Pentru că Ana Alexe “riscă” să te transforme în “Aceea”, ori de câte ori îi porţi creaţiile.
Designerul a acordat un interviu despre bijuterie, exclusiv AUTOR.
Bijuteriile tale sunt o continuare a pieselor vestimentare, o extensie firească a lor? Sau mai degrabă le priveşti (atunci cand le creezi) ca pe ceva de sine stătător, un accesoriu în jurul căruia poţi crea o întreagă ţinută?
Sunt obiecte întregi, în sine. Că vin spre tine, se potrivesc pe haină sau pe piele, vorbesc sau sunt mute, ele devin aspecte subiective pe care le simţi, le gândeşti sau/şi trăieşti conştient, la fiecare purtare.
Bijuteriile pe care le creezi sunt accesibile ca design? Ţi se întâmplă să creezi pentru că le-ar purta oameni anume sau că, dimpotrivă, s-ar adresa oricui interesat de frumos?
Bijuteriile pe care le creez se nasc ca o nevoie a timpului lor, adresându-se “oricui” trăieşte în prezent.
Ai conceput pentru Zestre o linie de accesorii multifuncţionale. Colierele pot fi purtate ca bijuterie sau ca şi curea/cordon, podoabele pentru cosiţe ca brăţări. E o intenţie clară în astfel de versatilitate sau au descoperit clientele tale că pot transforma un accesoriu în mai multe obiecte?
Accesoriile vestimentare nu au o intenţie clară. Mai ales ca rezultate ale procesului de creaţie, care în sine nu este foarte clar. Nu are o logică, ci doar sens şi dinamică. Cu toate acestea o parte din obiectele care compun salbele din Zestre, în afara caracterului involuntar cu care mi s-au prezentat, poartă o forţă sub forma unui gând, care m-a determinat să le fac un loc în viaţa mea şi a acelora cu care o împart. Fluierele, clopoţeii, împletiturile “infinite” şi “eterne”, ciucurii , toate la un loc formau obiecte de rugăciune potrivite templul interior. Că ele s-au extrovertit în forme exotice pe piept, şolduri, omoplaţi şi gât– este un acord subtil pe care l-au “legat” cu purtătoarele.
Care sunt ideile prototip de la care porneşti când creezi un concept de bijuterie?
Nu am decât o idee prototip, după care mă ghidez mereu: doresc pătrunderea instinctivă în esenţa unui lucru. Mai apoi, forma, culoarea şi materia se sincronizează într-o anume măsura în spaţiul şi timpul pe care le autorizez.
Ce te inspiră în crearea bijuteriilor?
Tot şi nimic. E imposibil să numesc punctual.
Ai dori să creezi bijuterie şi în colaborare cu un alt designer? Sau preferi crearea unor colecţii ale căror idei să îţi aparţină în totalitate?
Îmi place mult să colaborez. Mi se întâmplă să lucrez cu Carla Szabo şi Otilia Mihalcea. Aşa s-a petrecut până în prezent.
Cum funcţionează domeniul de “creare a bijuteriei de autor” la noi? Piesele sunt concepute/desenate/fabricate ca protoptip şi apoi executate all-inclusive? Sau se preferă mai degrabă crearea lor de la concept până la execuţie manuală de către acelaşi om?
Ştiu mai bine cum funcţionează la mine decât “la noi”. Eu desenez nişte forme, imaginându-mi cum vor deveni materie. Apoi singură sau în colaborare cu cineva trec la a doua etapă, producerea lor. În acest proces intervin din ce în ce mai subtil până la primul acord cu obiectul, apoi am nevoie să negociez acest rezultat, faptă care poate dura la nesfârşit dacă încrederea n-ar şlefui suferinţa nereuşitei. În unele cazuri rezultatul este negociat îndelung, spre nefericirea benefică a echipei. În alte cazuri el este adevarat într-un comun acord, sublimat.
Consideri bijuteria de autor un domeniu de nişă? Cu un public limitat sau versatil? Înţelegător al conceptelor sau retincent la astfel de piese? E domeniul bijuterie de autor în România unul în expansiune, există public şi înţelegere pentru el, sau din contră, e încă la debut?
Nu ştiu să vorbesc despre public. El îmi apare ca un caleidoscop de dorinţe limitate, schimbătoare, hotărâte, înţelese, îndoite, inconştiente, adevărate, subliniate, conturate, destul de vag exprimate. Nu ştiu să consider, mă întreb la ce moment domeniul devine nişă? Când comunicarea se rafinează, intervine etapa finală a vieţii de creaţie? Sau la început când aceasta este mai degrabă strâmtă şi izolată? Aici sunt mai conştientă de propria-mi dualitate.
N-aş spune domeniu de nişă ci domeniu nou, în curs de iniţiere, care în timp şi cu răbdare se va transforma în ceva coerent în care dorinţele, nevoile şi satisfacţiile se vor împleti armonios şi benefic în linişte şi pace.
Un interviu de Bogdana Simina Voican.