Smaranda este licențiată în design de bijuterie de University of the Arts London, Central Saint Martins (CSM) și locuiește și lucrează în Londra, Marea Britanie. Este câștigătoare a premiului AUTOR x CSM în 2020, cu colecția Aide-memoire.
Salut, Smaranda. Cum merg lucrurile? Spune-ne puțin despre colecția ta de absolvire de la Central Saint Martin din Londra, cea care ți-a adus premiul AUTOR 〤 CSM în 2020 și pe care publicul bucureștean o va descoperi la Târgul AUTOR pe 28 și 29 mai, la Palatul Oscar Maugsch.
Salut, AUTOR. Totul merge bine, în continuare în Londra, unde locuiesc de șapte ani.
Colecția de absolvire a fost inspirată de câteva dintre interesele mele combinate, de la sustenabilitate până la design speculativ. Fiind parte din gruparea Extinction Rebellion din cadrul Central Saint Martins, scopul a fost să dezvolt o colecție care vorbește despre implicațiile designului în contextul încălzirii globale, axându-mă pe a crea un sistem de economie circulară care produce cât mai puține reziduuri. Folosind o abordare complet digitală, am creat o colecție de realitate mixată ce explorează topirea ghețarilor, într-o serie de bijuterii sculpturale efemere, imprimate 3D în filament biodegradabil și solubil în apă, combinate cu bijuterii în realitate augmentată și filtre de Instagram.
Mi-am dorit ca prin narațiunea asta să reflect și să răspund la situația actuală în mai multe planuri și să îmi imaginez un potențial viitor rol al obiectului fizic, într-o eră speculativă, post-consumeristă, dominată de bijuterie virtuală purtabilă. Ceea ce oricât de Black Mirror ar suna, pare că e un viitor către care ne îndreptăm, luând în calcul progresul tehnologic și problemele de mediu actuale. Am vrut ca cele două coliere virtuale de apă și nori proiectate pe purtător să reamintească de încălzirea globală și de reacția oamenilor lipsită de considerație în sensul ăsta.
❑ Îți amintești prima bijuterie pe care ți-ai cumpărat-o vreodată? Ce te-a atras la ea?
Nu-mi amintesc în mod specific pentru că port foarte rar bijuterii. Singura piesă pe care o am cu mine mereu și care are mare valoare sentimentală e un cercel rotund de aur de la bunica, pe care îl port de foarte mulți ani ca inel. Faza cea mai amuzantă e că i-am pierdut perechea iar sora mea a rămas și ea tot cu unul din perechea ei, așa că putem spune că împreună avem o pereche de cercei de la bunici, ha!
❑ Dacă ar fi să comparăm abordarea românească asupra bijuteriei contemporane cu cea din Anglia, în ce fel crezi că aceste două peisaje creative ar fi diferite?
Sunt diferite prin felul în care bijuteria e percepută. Scena din UK e destul de experimentală și permite bijuteriei să aibă tot felul de particularități interdisciplinare. Aici există o abordare conceptuală puternică, care îi permite să fie amestecată cu sculptura, arta performativă și așa mai departe, care creează o practică de sine stătătoare – art jewellery – aici destul de dezvoltată. Există și o piață consistentă în jurul ei, de la galerii de bijuterie până la târguri, magazine și colecționari privați. Nu am fost activă pe scena din România, dar din cum o percep de aici, pare a fi ceva mai tradițională și axată pe design, încă în dezvoltare în a avea galerii dedicate strict bijuteriei contemporane.
❑ Alege o piesă de bijuterie care consideri că nu ar trebui să mai fie defavorizată. A mea, de exemplu, este broșa, care pare a reveni în forță, cel puțin pe piața românească.
Broșele chiar au revenit în trend la nivel global și sunt într-adevăr niște piese superbe și delicate, sunt complet de acord cu tine. Dar trebuie să spun că aș alege bijuteriile pentru față sau măștile. Au un acel ceva care evocă eleganță, mister și femininitate de care cred că lumea ar putea beneficia mai mult. La celălalt capăt al spectrului ar fi inelele de tip rozetă. Sunt mari, îndrăznețe și ale naibii de șic!
❑ Ce te inspiră în viitor / care este sursa ta principală de inspirație?
Viața e întotdeauna cea mai mare sursă de inspirație. Am o minte curioasă și în permnentă căutare de cunoștințe în tot felul de discipline de la știință, tehnologie, artă, istorie și așa mai departe, ceea ce face ca piesele mele să fie mai mereu centrate în jurul unor narațiuni poetice. Îmi plac provocările și asta mă face mai mereu să mă găsesc lucrând la câte un proiect aproape imposibil de produs în teorie, ceea ce poate fi bine, dar și rău. Găsind rezolvările și reușind să aduc ideile astea aproape imposibile la viață îmi stimulează interesul și mă face să continui să imping limitele a orice fac.
